Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. În Bucegi și Bacău a căzut grindina

×
Publicitate

Furtunile au măturat mai multe județe, aflate marți, pentru scurt timp, sub cod roșu de vijelii.

În Brăila a turnat cu găleata şi străzile au fost acoperite de apă, iar în Bucegi şi în judeţul Bacău a căzut grindină şi peisajul părea mai degrabă unul de iarnă.

Peisajul s-a schimbat complet, în doar câteva minute, în județul Bacău, aflat pentru o oră sub cod roșu de furtună.

După o ploaie ușoară a căzut grindina în localitatea Coșnea, iar drumurile şi curţile au fost acoperite de un strat de gheaţă. Potrivit autorităților locale, n-au fost totuși pagube importante.

Ce recomandă salvamontiștii

Și turiștii care s-au aventurat, marți după-amiază, pe traseele din Bucegi au avut de înfruntat o furtună cu grindină măruntă. În câteva minute, muntele s-a albit, pentru că gheața s-a așternut într-un strat considerabil, iar temperatura a scăzut brusc. Salvamontiștii fac încă o dată apel la cei care pornesc pe munte să poarte bocanci și să aibă la ei haine de ploaie, dar și îmbracaminte călduroasă.

N-au scapăt de capriciile vremii nici oamenii din Brăila. A turnat cu găleata și apa a acoperit străzile, așa că mașinile au înaintat cu dificultate.

Șuvoaiele au năvălit și în parcarea unui centru comercial și a fost nevoie de intervenția pompierilor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62282628
Doi tineri au bătut șapte persoane la un eveniment din Mureș, apoi au fugit de la locul faptei | VIDEO
Doi tineri au bătut șapte persoane ce participau la un eveniment organizat în satul Balda, județul Mureș.
62270710
Un medic din Timiș a lovit un pacient care insista cu întrebările privind decontarea serviciilor medicale
Poliţiştii din Timiş au întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe pe numele unui medic, femeie, din satul Bulgăruş, judeţul Timiş, după ce a lovit un pacient care a insistat cu întrebările privind decontarea anumitor servicii medicale.
62266029
Accident între un TIR și o autoutilitară în Călărași. O persoană a murit și alte șase au fost rănite
O persoană a murit şi alte şase au fost rănite, marţi după-amiază, într-un accident produs în judeţul Călăraşi, după ce un TIR şi o autoutilitară s-au ciocnit.