Fost jandarm din Dâmbovița, reținut după ce a băgat un bărbat în spital

×
Publicitate

Un fost jandarm din Dâmboviţa a fost reţinut, după ce şi-ar fi bătut crunt un consătean. Cel lovit, un bărbat de 32 de ani, i-a reproşat că îşi lasă animalele să pască pe terenul ce aparţine părinţilor săi.

De aici a început o ceartă aprigă, care apoi s-a transformat în bătaie. Victima a ajuns la spital cu răni serioase.

Victima a povestit că s-a dus pe câmp cu căruţa, să culeagă nişte coceni. Acolo a dat peste fostul jandarm şi au intrat în conflict. Cel acuzat susţine, însă, că de faţă se aflau şi alţi oameni şi că, de fapt, aceştia l-au bătut pe tânărul de 32 de ani.

Marian Ilie, suspect: „Nu l-am lovit, altcineva l-a lovit.”

Cu chiu, cu vai, tânărul rănit a ajuns acasă, iar părinţii săi, îngroziţi de cum arată, au chemat ambulanţa.

Constantin Stoica, tatăl victimei: „El n-a avut nici o vină, s-a dus să ia cocenii şi ăla l-a bătut.”

Acesta nu este singurul incident în care este implicat fostul jandarm. Şi alţi săteni l-au reclamat la poliţie, pe motiv că ar fi violent şi i-a lovit.

Ilie Paraschiv, localnic: „Și pe mine şi pe mulţi alţii. Eu am depus reclamaţie, unde mă prindea acolo mă bătea.”

De această dată, fostul jandarm a fost încătuşat, căci victima să are leziuni grave.

Tânărul a fost transferat de la Găeşti, la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Are nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca. Agresorul este acuzat de lovire şi alte violenţe

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
61916188
Calvarul fetei care își acuză tatal că o bătea si că o abuza sexual, pe cale de a lua sfârșit
Adolescenta, care mai are 11 fraţi, a fost luată de lângă bărbat, iar individul ar putea primi şi un ordin de restricţie.
61916180
Actorul Victor Rebengiuc a fost decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Steaua României. VIDEO
Președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe actorul Victor Rebengiuc, în semn de apreciere pentru reperul de profesionalism și civism.
61912379
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că luni sesizează CCR în cazul Belina
Preşedintele Senatului a anunţat că luni va depune la Curtea Constituţională sesizarea privind un presupus conflict juridic între puterea judiciară şi cea executivă determinat de deschiderea de către DNA a dosarului Belina.