Florin Cîțu: „Cei care nu s-au vaccinat trebuie să se testeze, dar nu pe banii de la buget”

×
Publicitate

Premierul demis Florin Cîțu nu este de acord ca statul să plătească testarea pentru două luni a celor nevaccinați după introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă.

Președintele PNL a anunțat că partidul său nu agreează acest principiu, deți toate formațiunile ajunseseră deja la un acord în acest sens. Chiar și cu împotrivirea premierului însă, certificatul verde ar putea fi adoptat săptămâna viitoare. Va fi inclus inclusiv amendamentul că statul va suporta cheltuielile de testare atât pentru angajații din sectorul public, cât și pentru cei din privat.

Cele mai aprinse discuții s-au purtat în jurul cheltuielilor cu testarea celor nevaccinați. Astfel, potrivit propunerilor, angajații nevaccinați de la stat, dar și de la privat vor avea la dispoziție 60 de zile pentru a se decide dacă se vaccinează. În acest timp ar putea fi obligați să se testeze pe banii statului o dată la două zile pentru a merge la serviciu. Rezultatul testului antigen este valabil 48 de ore.

Adrian Wiener, deputat USR: ”Susținem testarea gratuită timp de 60 de zile pentru toți angajații, și de la stat și de la privat. La primele discuții pe care le-am avut, toată lumea a agreat acest principiu. Este firesc, este o dispoziție tranzitorie care trebuie să existe și nu au fost discuții nici inițial. Nu cred și nu văd de ce ar putea să fie săptămâna viitoare."

În pofida acestui acord existent deja între parlamentari, premierul demis Florin Cîțu încearcă să modifice legea.

Florin Cîțu, premier demis: "Eu vă spun că eu nu sunt de acord cu așa ceva. Partidul Național Liberal nu este de acord, ca principiu, pentru cei care nu se vaccinează să fie testați pe costurile celorlalți cetățeni din România care sunt vaccinați. Mi se pare inadmisibil, iar vaccinul este gratuit în România azi, deci ca principiu vorbim, hai să găsim o nouă formulă."

Toate amendamentele depuse la legea privind introducerea certificatului verde la locul de muncă vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate din Parlamentul săptămâna viitoare. Tot atunci ar putea fi adoptată, în cele din urmă, și legea.

Legea certificatului verde va conține și sancțiuni pentru cei nevaccinați. Astfel, dacă după cele 60 de zile de grație un angajat tot nu va fi vaccinat, trecut prin boală sau va refuza să-și plătească singur testele, angajatorul va putea să-l suspende temporar ori chiar să-l concedieze.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62112769
Raed Arafat: ”Un val cinci este posibil, nu pot să spun la ce moment, dar este posibil”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, vineri, că un val cinci al pandemiei este posibil, dar că nu poate spune la ce moment ar putea veni acesta. Amploarea valului va depinde, însă, de rata de vaccinare, crede Arafat.

62224271
Președintele PNL Pitești și viceprimarul, cercetați la DNA pentru numiri politice pe linie de partid. Care sunt acuzațiile

Deputatul PNL Adrian Miuțescu, viceprimarul Gelu Tofan și alte persoane sunt urmăriți penal într-un dosar de corupție.

62221739
Indemnizații de pandemie de 1,2 milioane de lei, obținute ilegal. Polițiștii au făcut percheziții și în casele lăutarilor

Indemnizații în perioada pandemiei, obținut de 110 persoane din mai multe județe fac obiectul unor dosare penale în cadrul cărora polițiștii au efectuat o serie de percheziții. Mulți dintre cei vizați sunt lăutari.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia anunță un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni ar urma să fie vizați, spun sursele Știrilor ProTV.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.