Fetiță de 2 ani, rănită la cap la un loc de joacă din București. Reacția primăriei

×
Publicitate

Un nou incident grav într-un parc din Capitală. O fată a căzut dintr-o căsuţa de lemn, aflată într-un loc de joacă din Sectorul 4, şi s-a lovit la cap.

Incidentul s-a petrecut pe strada Turnu Măgurele. Fetița de 2 ani s-a urcat pe o construcție de lemn și nu a văzut că lipsea o scândură, astfel că a căzut pe pământ, rănindu-se la cap.

Fetița se află la spital, în stare stabilă, dar are o contuzie la cap, după ce s-a lovit la cap. Ea ar fi căzut de la o înălțime de 2 metri, după ce s-a dezechilibrat. Acum, polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească dacă cineva trebuie să raspundă penal pentru acest incident grav.

Inspectorii OPC au ajuns în zonă și au închis spațiul destinat celor mici.

Primăria Sectorului 4, cea care administrează acest loc de joacă, susține că scândura lipsă din plafonul castelului de lemn ar fi cauzată de niște acte de vandalism.

În urmă cu aproape o lună, un alt incident similar s-a petrecut tot în Bucureşti, iar victima s-a rănit atunci, la coloană vertebrală.

Protecţia Consumatorului a început săptămâna trecută controale în tot Bucureştiul şi a închis 56 de locuri de joacă. Inspectorii au dat şi amenzi primăriilor în valoare de 240 de mii de lei. Cel din sectorul patru nu a fost însă pe lista lor până acum. Şi la Târgu Mureş Inspectorii OPC au închis 13 astfel de spaţii.

Problema majoră a acestor controale este că nu sunt urmate de reparaţii sau de închiderea definitivă a zonelor nesigure.

loc de joaca

loc de joaca
Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
61913828
Protest în tăcere în Capitală. Zeci de pensionari din armată s-au plâns de pensiile mici

Câteva zeci de pensionari din armată au protestat vineri dimineaţă pe străzile Capitalei într-un marş al Tăcerii.

61913827
40 de copii din Capitală, blocați pe munte în autocarul cu care au călătorit

Excursie cu peripeţii pentru 40 de copii de la o şcoală privată din Bucureşti, plecaţi către cabana Piatra Arsă.

61913824
Incendiu puternic la groapa de gunoi a Braşovului

Un incendiu puternic a izbucnit joi noapte la o groapă de gunoi din Braşov, iar pompierii au intervenit cu 5 autospeciale pentru lichidarea focului. 7 ore au luptat să stingă flăcările care s-au întins pe 1200 de metri pătraţi de deşeuri.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov, într-un salon al Secției 1, aflat la etajul unu al clădirii. O persoană a fost găsită carbonizată în salon.