Fermierii și transportatorii vor să protesteze în București timp de 3 zile cu 15.000 de mașini. Nicușor Dan refuză să aprobe

62388558
Facebook.com

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, marţi, că a respins solicitarea transportatorilor şi a fermierilor de a organiza un protest în București, pe motiv că cererea nu este ”rezonabilă”.

Aceştia ar fi vrut să ocupe, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule, Piaţa Victoriei, ceea ce ar fi dus la paralizarea transportului în Capitală.

”Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Aceştia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieţei Victoriei şi a străzilor adiacente, pentru 15.000 de maşini si utilaje”, a scris, marţi, pe Facebook, primarul general al Capitalei.

Acesta apreciază că, în contextul protestului, întregul transport ar fi fost blocat în Bucureşti.

”Cel mai mare protest autorizat cu maşini a avut loc în 2017. Cele 3.800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piaţa Victoriei şi de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulaţiei”, a precizat primarul general.

Acesta precizează că ”dreptul la protest este consfinţit de lege, însă fără perturbarea funcţionării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun”.

”Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, aşa cum am făcut şi până acum”, a adăugat primarul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62418102
Momentul în care individul din Pitești a înjunghiat un bărbat, lângă o sală de jocuri de noroc. A fost arestat

Un bărbat de 38 de ani, din Pitești, a fost arestat pentru tentativă de omor, după ce l-a înjunghiat pe un altul, în apropierea unei săli de jocuri de noroc.

62418108
Doi bărbați au spart o casă din Bragadiru și au crezut că au dat lovitura. Ce s-a întâmplat după ce au furat 250.000 de lei

Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii şi procurorii din Ilfov, fiind suspectaţi că, la începutul lunii decembrie, au intrat într-o locuinţă din Bragadiru şi au furat 250.000 de lei, dar şi bijuterii de 50.000 de lei.

 

62418094
Bărbat prins beat și drogat la volan în trafic, în Braşov. Polițiștii au găsit în mașina lui peste 40 de plicuri cu droguri

Bărbat prins beat și drogat la volan în trafic, în Braşov. Polițiștii au găsit în mașina lui peste 40 de plicuri cu droguri

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.