Fată de 8 ani, dispărută în râulul Moldova. Avertisment asupra capcanelor mortale ale verii

×
Publicitate

Situaţie dramatică în Neamţ unde o copilă de numai 8 ani a dispărut în apele raului Moldova, iar până acum autorităţile nu au reuşit să o localizeze.

Tocmai pentru că este vară şi mulţi caută răcoarea salvatorii ne avertizează să evităm zonele de îmbaiere neamenajate care pot ascunde capcane mortale.

Două verişoare, de 8 şi 9 ani, au mers pe malul raului Moldova însoţite de mama uneia dintre ele. Femeia le-a lăsat pe fetiţe să intre în apă, în ciuda faptului că în zona respectivă au murit foarte mulţi oameni din cauza curenţilor puternici. Cele două copile au fost prinse într-un vârtej şi au strigat cât au putut după ajutor. Un pescar, aflat în apropiere a reuşit să o salveze doar pe cea mai mare dintre ele.

Nelu Andronic: Pe unul a reuşit să îl salveze pe celălalt nu.
Reporter: Ştia să înoate?
Nelu Andronic: Nu ştiu. E şuvoi e apa tare şi sunt bolovani. E posibil să fie agăţată într-un bolovan.

Pompierii şi scafandriii au fost chemaţi de urgenţă dar nu au găsit fetiţa. Oamenii spun că răul este tot mai periculos din cauza excavărilor care lăsa în urma goluri imense.

Pompierii de la Roman au cerut şi ajutorul unor scafandri de la Iaşi.

Constantin Luca, ISU Neamț: ”Ne-am deplasat la locul intervenţiei cu o ambulantă de terapie intensivă mobilă şi cu barca pneumatică”.

Localnicii spun că în zonă sunt panouri care atrag atenţia că scăldatul este strict interzis însă cei mai mulţi ignora avertismentele.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
Citește și...
62067697
Descoperirea polițiștilor în mașina a doi români, în Germania
Polițiștii de frontieră din Germania au descoperit o sumă uriașă în mașina a doi români, pe autostrada A3. Mașina era staționată într-o parcare aflată în apropierea localităților Passau și Suben.
62067695
Cumpănașu: ”Tăcerea politicienilor din Olt, semn clar de complicitate”
Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, susține că deține ”suficiente informații” care arată că unii politicieni dețin informații despre grupările infracționale din județul Olt și care ar putea lămuri dispariția și uciderea nepoatei sale.
62067686
Avocatul familiei Luizei Melencu, despre casa lui Dincă: „Miroase a cadavru peste tot”
Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, care asistă marţi la ancheta desfăşurată la locuinţa lui Gheorghe Dincă, spune că acea casă este "un dezastru total" şi că peste tot miroase a cadavru.