Fată de 16 ani, ucisă de rechin într-un râu. „A sărit în apă pentru a înota cu delfinii”

62321637

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost ucisă sâmbătă de un rechin care a atacat-o în timp ce înota într-un râu din statul Australia de Vest, au anunţat autorităţile, transmite AFP.

Tânăra a fost grav rănită de un rechin dintr-o specie care nu a fost identificată, în timp ce înota în zona gurii de vărsare a râului Swan, în Fremantle, la periferia oraşului Perth, potrivit unui comunicat emis de guvernul statului, informează Agerpres.

Ea a fost scoasă din apă şi declarată decedată la faţa locului după ce încercările de resuscitarea au eşuat, a precizat Paul Robinson de la poliţia din Fremantle.

"Este încă foarte devreme, ceea ce ştim este că ea s-a dus la râu împreună cu prietenii", a declarat el la o conferinţă de presă. "Erau pe skijet-uri. Un grup de delfini a fost văzut în apropiere, iar fata a sărit în apă pentru a înota cu delfinii", a adăugat Robinson.

Familia tinerei, din Perth, este "total devastată de aflarea veştii" despre "incidentul foarte, foarte traumatizant", a precizat el.

Potrivit experţilor, prezenţa rechinilor în această zonă a râului nu este un eveniment obişnuit, a indicat Robinson.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62321639
Imaginile care stârnesc indignare în Iran. Un disident a ajuns piele și os, după ce a intrat în greva foamei în închisoare

Imagini apărute pe reţelele sociale, în care se presupune că ar fi un disident iranian încarcerat şi în care acesta, aflat în greva foamei, apare îngrozitor de slab au provocat indignare în mediul online, susţinătorii săi avertizând vineri că riscă să moară, relatează Reuters.

62321635
Gestul imprudent făcut de un șofer de 74 de ani care a dus la o tragedie, în Moinești. VIDEO

Un bărbat de 74 ani a decedat în urma coliziunii dintre două autoturisme, sâmbătă, în municipiul Moineşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

62318407
63 de ruși, prizonieri de război în Ucraina, au fost eliberați

Şaizeci şi trei de prizonieri de război ruşi au fost eliberaţi ca urmare a unui proces complex de negocieri cu Ucraina, au informat agenţiile de presă ruse, citând Ministerul Apărării de la Moscova.

Recomandări
Grindeanu simion inquam gc
Analist: PSD și AUR s-ar putea „cupla” peste șase luni. Până atunci, social-democrații stau cu sabia deasupra capului premierului

PSD s-ar putea “cupla” cu AUR într-o formă sau alta, după cele șase luni în care social democrații, aflați la guvernare, vor sta “cu sabia, securea sau ghilotina” deasupra capului premierului Luca Niculescu.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.