Militarii americani au încercat să „fure” o mașină de la soldații români, într-un exercițiu NATO. Reacția lor când au eșuat

62341822

Militarii români și americani s-au antrenat împreună, zilele trecute în Germania. Exercițiul, după un scenariu prestabilit, s-a încheiat cu victoria militarilor români, iar americanii au salutat succesul acestora. Imaginile au apărut pe rețelele sociale.

Jurnaliștii militari ai Alianței Nord-Atlantice au realizat un reportaj cu exercițiile NATO care au avut loc în Germania și scot în evidență pregătirea și abilitățile militarilor români și americani deopotrivă.

Potrivit scenariului, americanii, care jucau rolul inamicului în exercițiul NATO, aveau misiunea de a se furișa noaptea pentru a captura o mașină de la partea română. Concentrați și atenți pe mișcările „inamicului”, militarii români au acționat prompt și au împiedicat cu succes încercările americanilor de a îi „deposeda” de o parte a echipamentului.

Pentru fiecare exercițiu NATO, există o echipă albastră – „băieții buni” care vin să-și antreneze și să-și testeze abilitățile – și „băieții răi”, care îi pun la încercare asumând rolul inamicului, se arată în reportaj.

În zona de antrenament Hohenfels a armatei SUA din sudul Germaniei, băieții răi sunt One-Four - Primul Batalion, al IV-lea Regiment de Infanterie.

 „Încercăm să surprindem oameni care dorm în post. Dacă nu fac de gardă, vor fi pedepsiți prin reținerea unor echipamente importante de pe câmpul de luptă”, explică americanii misiunea lor în exercițiul NATO.

Americanii nu i-au prins însă pe picior greșit pe români. Aceștia era la post și și-au apărat echipamentele.

„Când au ajuns într-o poziție condusă de infanterie română, One Four a fost dezamăgită. Așadar, au găsit niște români. Erau gata să îi elimine dar au observat că românii erau în post,  alerți. Concluzia: nu merită. Bravo românilor!”, a spus un militar american.

Cu sediul în Europa, slujba lor cu normă întreagă este să se asigure că Aliații NATO primesc o experiență de antrenament extrem de realistă.

Soldații lui One-Four simulează tot, de la război convențional la tactici hibride, lucrând zi și noapte.

Ei se asigură că forțele NATO ies din Hohenfels mai bine pregătite decât atunci când au intrat.

Exercițiul s-a derulat pe un interval de 24 de ore, timp în care au dat dovadă de creativitate, rezistență și un bun simț al umorului.

Exercițiul Sabre Junction 22, a implicat peste 4.400 de participanți din Albania, Belgia, Bulgaria, Italia, Georgia, Ungaria, Kosovo, Lituania, Macedonia de Nord, România, Slovacia, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62341738
Ce trebuie să știe românii aflați în Sudan. MAE a ridicat nivelul de alertă la 8/9

Mai multe state, printre care SUA, China și Marea Britanie se grăbesc să își evacueze cetățenii și diplomații din Sudan, unde se duc lupte între armata națională și gruparea paramilitară a Forțelor de Sprijin Rapid.

62341786
Aproximativ 2.000 de copaci au fost plantați în zona în care campează, an de an, fanii Electric Castle

Aproximativ 2.000 de copaci au fost plantați sâmbătă în zona în care campează, an de an, fanii Electric Castle. La acțiune au participat atât voluntari, cât și organizatori ai festivalului. Ținta este de 10 mii de arbori până la sfârșitul anului.

62341760
Există deja aproape 29.000 de mașini electrice în România. Stațiile de încărcare nu țin însă pasul cu această evoluție

Există deja aproape 29 de mii de mașini electrice în România, după ce numarul lor a crescut cu aproximativ 1.000 în fiecare din ultimele patru luni.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.