Eroare umană sau defecţiune tehnică? Filmul tragediei de la Victor Babeș, unde trei femei cu murit în TIR-ul ATI

×
Publicitate

Eroare umană sau defecţiune tehnică? Ăsta încearcă să afle poliţiştii şi procurorii, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce trei femei au murit în terapia intensivă mobilă din curtea spitalului bucureştean Victor Babeş.

Ele erau bolnave de COVID şi se aflau în stare gravă în TIR-ul ATI, unde primeau oxigen. Nu se ştie încă motivul pentru care presiunea oxigenului a crescut brusc, ceea ce a făcut ca ventilatoarele să intre în auto-protecție şi să se oprească, lăsând bolnavii fără oxigenul care îi ţinea în viaţă.

Opt pacienţi erau internaţi în TIR-ul de Terapie Mobilă de la Spitalul Victor Babeş atunci când s-a produs incidentul. 3 dintre ei, care erau intubaţi şi ventilaţi mecanic, nu au mai putut fi salvaţi. Ceilalţi au fost resuscitaţi de doctori până când au sosit ambulanţele.

Luni după amiază, la 16:25, cele 6 ventilatoare funcţionale, din cele 8 instalate la terapia intensivă mobilă - un TIR parcat în curtea spitalului de boli infecţioase Babeş, s-au oprit brusc.

Primele date ale anchetei arată că toate ventilatoarele din TIR au intrat în avarie în acelaşi timp, ca urmare a unui flux de oxigen mai mare de 6 bari, atât cât este limita admisă.

Raed Arafat, secretar de stat, şeful DSU: „La un anumit moment, această presiune a crescut peste 6 bari. Cum, de ce, ce robinet s-a deschis mai mult, ce întrerupător s-a deschis mai mult, asta, deja, face obiectul anchetei.”

Aparatura medicală s-a oprit şi nu a mai putut fi pusă în funcţiune.

Raed Arafat, secretar de stat, şeful DSU: „Ventilatoarele respective, când se depăşeşte presiunea de 6 bari, intră în autoprotecţie şi se opresc, pentru că altfel se distruge tot mecanismul ventilatorului. Asta se pare că s-a întâmplat cu toate ventilatoarele din TIR, care s-au oprit împreună şi au creat situaţia de urgenţă din interiorul terapiei intensive mobile.”

Era deja trecut de ora 17 când medicii de la Victor Babeş au reuşit să stabilizeze cinci bolnavi. Trei femei de 63, 74 şi 84 de ani au murit însă. Sunt chemate ambulanţele, iar spitalul anunţă Situaţiile de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii, în jurul orei 17:20.

Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei intră în curtea spitalului şi preia ancheta, împreună cu procurorii Tribunalului Bucureşti, chiar în timp ce Raed Arafat şi Vlad Voiculescu evaluau, la faţa locului, situaţia.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: „Am aflat despre problema de acolo, am luat legătura imediat cu dl doctor Arafat, am transmis premierului, am încercat să contactez primarul, am fost la faţa locului, s-a făcut tot ce se putea face din momentul în care nenorocirea s-a întâmplat.”

Acuzaţiile sunt grave: ucidere din culpă. Primele şapte persoane, atât din corpul medical al spitalului, cât şi din cel tehnic, sunt deja audiate, chiar acolo, la Victor Babeş. Apar şi primele detalii.

Raed Arafat, secretar de stat, şeful DSU: „Era un reprezentant al firmei care întreţine ventilatoarele, în curtea spitalului, când s-a întâmplat această situaţie, din informaţiile care le avem, dar nu a dorit să intre în TIR şi să ajute acolo, având în vedere că în TIR sunt pacienţi COVID. Chiar dacă i se ofereau materiale de protecţie şi tot, a preferat să rămână afară.”

Specialistul venise la Babeş să schimbe un ventilator defect şi nu are nici o implicare în incidentul care a dus la creşterea bruscă a presiunii. Anchetatorii nu au spus până în acest moment, dacă o eventuală intervenţie a tehnicianului ar fi îmbunătăţit situaţia, când oxigenul căzuse şi medicii erau disperaţi.

Târziu în noapte, prim-ministrul iese cu o declaraţie publică la Palatul Victoria, după ce fusese informat de secretarul de stat, Raed Arafat şi de ministrul de interne Lucian Bode .

Florin Cîțu, prim-ministru: „Am cerut ca această anchetă să fie cât mai rapidă şi mai transparentă, pentru că toţi vinovaţii pentru ce s-a întâmplat în această seară să răspundă.”

Ministrul Sănătăţii a anunţat la rândul său că va solicita un control tehnic asupra problemelor care au dus la această dramă. TIR-ul de la Spitalul Victor Babeş a fost pus în funcţiune la sfârşitul săptămânii trecute, după ce secţiile interioare ale instituţiilor sanitare au ajuns arhipline.

Maşina era alimentată cu oxigen de la stocatorul spitalului, o butelie uriaşă, unde oxigenul sta la presiuni înalte. La ieşirea din butelia de oţel, gazul trece prin reductoare şi presiunea este micşorată. Apoi ajunge prin ţevi, la TIR, care la rândul său are reductoare de presiune, pentru că oxigenul vital să ajungă prin ventilatoare la pacienţi, la presiunea necesară. Presiunea nu trebuie să treacă de 5.8 bari.

Această valoare a presiunii a fost însă depăşită. Anchetatorii vor să afle ce instalaţie nu a funcţionat şi dacă e o defecţiune tehnică sau eroare umană. În acest caz, cineva trebuie să plătească. În cazul în care e dovedeşte că o instalaţie s-a stricat, ar trebui ca poliţiştii să stabilească dacă situaţia putea fi prevăzută, remediată din timp şi, iarăşi, dacă cineva este responsabil.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cel mai silențios elicopter din lume a fost prezentat oficialilor români

H145M - un elicopter militar folosit atât în teatrele de operațiuni, cât și misiuni de salvare, a fost prezentat marți oficialilor români.

Ce au găsit anchetatorii în locuința autorilor crimei din Brașov. Procuror: ”Fapta a fost premeditată”

O adolescentă de 17 ani și un tânăr de 23 sunt suspecți în cazul unei crime oribile din Brașov. Procurorii spun că tânăra a pretins că este maseuză și a ajuns astfel în casa unui bărbat.

Ultimele clipe ale maratonistului găsit mort în apropiere de bârlogul unui urs

Deznodământ tragic în cazul unui alergător de 39 de ani din Azuga. Bărbatul a murit după ce a fost cel mai probabil atacat de urs în pădurea de lângă stațiune.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.