Elevii vor fi nevoiți să recupereze zilele libere oferite drept punte cu sărbătorile legale

×
Publicitate

Una caldă, una rece, pentru elevi: vor fi nevoiți să recupereze zilele libere oferite drept punte cu sărbătorile legale.

Prima zi liberă de acest tip este 23 ianuarie, ca să facă legătura între weekend şi 24, marţi, când e sărbătoare legală. Ministerul Educației a înștiințat școlile că trebuie să organizeze recuperarea orelor pierdute. Fie sâmbăta, fie cu orar prelungit în timpul săptămânii.

Elevii se întorc în bănci luni, pe 9 ianuarie. Vor avea însă două zile libere pe 23 și 24 ianuarie, zile care se vor lega cu weekendul. În februarie, copiii intră din nou în vacanţă pentru o săptămână, în funcție de perioada aleasă de inspectoratele școlare din fiecare județ.

Ziua de 23 este liberă pentru a face punte cu Ziua Unirii Principatelor Române, la fel și ziua de 2 iunie, legată de Ziua Copilului.

Dar elevii vor fi nevoiți să recupereze ambele zile de legătură, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către școlile din ţară. Rămâne la latitudinea directorilor cum vor organiza aceste recuperări.

Daniela Voinea, director Scoală Gimnaziala Sfinții Voievozi: "La mine la scoală având în vedere că funcționez într-un singur schimb aceasta recuperare se vă face din mers, vor fi adăugate în orar câte o oră în fiecare zi astfel încât să recuperăm."

Probleme mai mari de organizare vor fi la școlile care funcționează în mai multe schimburi.

Iulian Cristache, Federație Părinți: "Sub nicio formă elevii care au 6 ore, nu vor sta 7 ore sau 8 la scoală sau cei care vor sta, vor asculta doar fară să mai aibă puterea să facă ceva."

De aceste zile libere de legătură, inclusiv ziua de 14 august, se vor bucura toți bugetarii.

Astfel, în acest an, angajații de la stat vor avea în total 18 zile libere.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62314689
Salubritatea din Iași, monitorizată prin GPS. Constanța ar putea prelua modelul. Șef de companie: "Nu este scump, merită"

Mai multe orașe din țară ar putea prelua modelul de la Iași, unde lucrătorii serviciului de salubritate sunt monitorizați prin GPS.

62314686
Ce spune primarul din Berzunți după parada cu simbolurile „teroriștilor ruși”, care a provocat o reacție a Ambasadei Ucrainei

Ambasada Ucrainei a reacționat dur față de sceneta din comuna Berzunţi, judeţul Bacău, unde localnicii au parodiat războiul din țara vecină.

62314694
Soția unui preot din Dâmbovița, atacată și desfigurată în pragul casei de un sătean. Motivul este halucinant

Soția preotului din localitatea Corbii Mari, județul Dâmbovița, a fost atacată în pragul casei de un bărbat din sat și desfigurată cu un briceag.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.