Echipaj SMURD, “întâmpinat” cu topoare de mai mulți botoșăneni

61968531
Pro TV

Un echipaj medical SMURD, chemat să acorde asistență medicală unui bărbat din Tudora a fost „întâmpinat” cu furci și topoare chiar de către familia victimei.

Incidentul a avut loc, duminică, când un apel la numărul unic de urgențe anunța că un bărbat a suferit un accident la unul dintre membrele superioare.

La fața locului a ajuns echipajul de terapie intensivă mobilă a SMURD, însă medicii de pe ambulanță au fost nevoiți să se baricadeze în mașină pentru a se proteja.

Se pare că atât presupusa victimă, cât și familia acestuia se aflau în stare avansată de ebrietate. Aceștia au început să înjure cadrele medicale, apoi s-a ajuns la amenințări.

Ulterior, bărbatul a ieșit urlând din ambulanță, strigând că medicii vor să-l omoare.

Din curtea presupusului pacient au ieșit rudele acestuia cu toporiști, iar medicii au fost nevoiți să se încuie în ambulanță pentru a se proteja.

La faţa locului au ajuns nu mai puţin de trei echipaje de poliţie, care s-au chinuit să liniştească spiritele, în cele din urmă poliţiştii fiind nevoiţi să folosească spray-ul lacrimogen şi să îl încătuşeze pe pacientul recalcitrant.

Poliţiştii l-au amendat pe scandalagiu cu 1.000 de lei pentru deranjarea liniştii şi ordinii publice, scrie Monitorul de Botoșani.

 

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
61969581
Casă din Târgu Mureș, în care se aflau 5 persoane, spulberată de un TIR

O casă dintr-o localitate de lângă Târgu Mureş a fost zdrobită de un camion.

61969580
Oficial maghiar, ironii la adresa României: ”Ce faceți cu gazul din Marea Neagră, un foc mare?”

România nu are ce să facă cu întreaga producţie de gaze din Marea Neagră, iar un export spre nord sau sud nu e fezabil, astfel că gazele vor ajunge în vestul Europei prin Ungaria, a declarat Kristof Terhes, CEO al FGSZ, transportatorul maghiar de gaze.

61969572
Un mort și 3 răniți, în urma ciocnirii dintre un TIR și o autoutilitară

O persoană şi-a pierdut viaţa şi trei sunt grav rănite, după ce o autotutilitară şi un TIR s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 2H, în localitatea Milişăuţi, judeţul Suceava.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Arsvom apollo sar 01
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.