După victimizări și amenințări, Gabriela Firea și-a dat demisia din guvern. Azilele groazei, un ”război total față de mine”

×
Publicitate

După ce, zile în șir a negat, s-a victimizat, ba chiar a amenințat că va da în judecată jurnaliștii, Gabriela Firea și-a dat vineri demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.  

S-a ajuns aici pentru că în spațiul public au apărut tot mai multe informatii despre implicarea, pe care unii „colaboratori ai Gabriela Firea” - cum i-a numit chiar premierul Marcel Ciolacu- au avut-o în ancheta care a scandalizat întreaga țară. Cea a căminelor în care au fost torturați bătrâni.

Firea consideră că i s-a făcut o nedreptate, dar a anunțat că s-a autosuspendat temporar și de la șefia PSD București.

Întâlnirea dintre Gabriela Firea și premierul Marcel Ciolacu a început în jurul prânzului și a durat mai mult de 40 de minute.

Surse politice susțin că Gabriela Firea a venit cu demisia scrisă.

Imediat după demisie, Firea a postat un mesaj lung pe Facebook, impregnat de metafore și rugaciuni, în care se declară victima unui linșaj mediatic menit să-i împiedice o posibilă candidatura la Primăria Capitalei.

”Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile”

''Fiecare ne ducem crucea! De aceea, am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez. Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile'', a scris Gabriela Firea. 

În același mesaj o apără pe prietena sa, Ligia Enache, dar recunoaște că fosta sa consilieră, pe care o considera mâna ei dreaptă, l-a sprijinit pe Ștefan Godei, managerul asociației care coordona centrele in care au fost chinuiti batrani, să își facă o asociație, dar a ținut să precizeze că Ligia Enache nu a activat în respectivele cămine.

În schimb, Gabriela Firea își nuanțează declarațiile făcute în urmă cu o zi despre patronul azilelor. Godei este descris ca un bărbat care a urmat-o în diferite funcții pe consiliera ei Ligia Enache pe post de ”șofer, ca om bun la toate".

Pe de altă parte, la scurt timp de la izbucnirea scandalului, Gabriela Firea a amenințat că îi va da în judecată pe toți cei care au scris despre presupusele legături ale apropiaților săi cu centrele în care aveau loc abuzuri inimaginabile.

Pandele: ”Au reușit să scape de ea!”

''Miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor. Tocmai din acest motiv plec, pentru moment, cu mare tristețe, față de tot ceea ce am făcut și puteam construi împreună cu echipa social-democrată din Capitală, și din funcția de Președinte al Organizației PSD București, din care mă suspend o perioadă limitată''.

Postarea Gabrielei Firea a fost preluată rapid de soțul său, Florentin Pandele, primarul din Voluntari.

Bunul Dumnezeu ne este martor că totul este bine regizat, împotriva Gabrielei și a mea!

CEI VINOVATI SA PLATEASA!

Au reușit sa scape de ea!”, a scris Pandele.

Câteva ore mai târziu, a publicat pe Facebook un mesaj cu nuanțe și premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului susține că Firea, în calitate de ministru, nu are nicio legătură directă cu scandalul legat de cămine.

Cu toate acestea, ”a fost o presiune uriașă în ultimele zile la adresa domniei sale, din cauza unor colaboratori ai doamnei ministru pentru care s-a probat deja implicarea”.

Cel puțin 5 variante pentru Ministerul Muncii, premierul vrea o femeie

Mai mult, premierul a scris explicit că așteaptă și alte demisii.

Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Aștept acum ca primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu "azilele groazei" să își asume pe deplin responsabilitatea. Toți trebuie să facă un pas în spate".

Ulterior, într-un comunicat de presă al Guvernului, șeful Executivului a cerut din nou demisii la nivelul autorităților centrale și locale care au permis ani la rând ca zeci de bătrâni bolnavi să fie torturați și chinuți în astfel de centre.

Luni, social democrații se vor întâlni ca să propună noi responsabili la Muncă și Familie.

La Ministerul Muncii sunt în discuții cel puțin 5 variante, însă premierul își dorește o femeie în funcție. Între timp, interimatul de la Ministerul Familiei, înființat de coaliția de guvernare în urmă cu aproape doi ani, va fi asigurat de Bogdan Gruia-Ivan, ministrul Digitalizării. 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
„Vai de mine!!! Bolovani! / Tremur și acum”. România, măturată de tornade. Imagini de coșmar surprinse în regiunile devastate

Vijeliile au făcut iar ravagii în mai multe județe din România. După ce nori amenințători au plutit deasupra unei mari părți din țară, vântul a format tornade, care au măturat în cale acoperișuri și copaci.

Azil din Pipera, controlat de autorități. Se verifică dacă se respectă normele sanitare, dar și autorizațiile de funcționare

Controalele autorităților în azilele de vârstnici au continuat și vineri. Poliția și inspectorii au verificat dacă se respectă normele sanitare, dar și autorizațiile de funcționare din centre. Un astfel de control a avut loc la un centru din Pipera.

Cum arată Prigojin după rebeliunea Wagner. Șeful mercenarilor, fotografiat în chiloți, într-un cort militar | FOTO

Evgheni Prigojin nu a mai fost văzut în public după rebeliunea eșuată a mercenarilor Wagner de la finalul lunii iunie.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.