Cine e milionarul Săvulescu, dispărut după sentinţă. Relaţie cu Ghenea, scandal cu Becali

×
Publicitate

Omul de afaceri Dragoș Săvulescu a fost dat în urmărire generală. Polițiștii nu l-au găsit ca să-l ducă la închisoare, după ce a fost condamnat definitiv în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje, alături de Cristi Borcea și Radu Mazăre.

Borcea a ajuns deja după gratii, iar Mazăre se află în Madagascar.

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu apare pe lista celor mai căutaţi români. Inspectoratul General al Poliţiei menţionează faptul că fostul patron al echipei Dinamo se sustrage executării pedepsei de 5 ani şi jumătate, primită recent în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje de la Constantă. Dragoş Săvulescu a fost găsit vinovat de complicitate la abuz în serviciu şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

"Nu am mai vorbit cu domnul Săvulescu de când l-am sunat să îi spun soluţia. Era foarte supărat pe mine şi din momentul ăla nu m-a mai căutat. Nu am avut niciodată discuţii despre plecarea din ţară.", a spus avocatul său, Bogdan Micu.

Şi pentru că pare că i-au pierdut urma, poliţiştii de la urmăriri vor face următoarea mutare la Curtea de Apel Bucureşti, unde le vor cere judecătorilor să emită pe numele lui Săvulescu un mandat european de arestare, în baza căruia să fie urmărit internaţional şi capturat pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Cu o avere estimată la câteva zeci de milioane de euro, Dragoş Săvulescu s-a aflat întotdeauna în preajma unor femei frumoase, cum ar fi actriţă Mădălina Ghenea, după ce a divorţat de prima soţie. Relaţia dintre Mădălina şi Dragoş a durat doi ani.

Dragoş Săvulescu, februarie 2012: "E dificil să treci de la pasiune la prietenie şi din cauza asta de câteva luni a întrerupt orice contact cu ea."

Soţii Săvulescu au avut nuntă la Palatul Regal şi i-au avut naşi pe Ilie şi Amalia Năstase. După despărţire, omul de afaceri Gigi Becali l-a jignit pe Săvulescu, iar acesta l-a dat în judecată şi a câştigat.

 

Dragoş Săvulescu, septembrie 2012: "Pe de o parte avem civilizaţia, educaţia, de cealaltă prte sunt manifestările lui Becali."

Între timp, milionarul Dragoş Săvulescu s-a căsătorit cu fosta miss Albania şi a fost condamnat definitiv în dosarul plajelor din Constanța. Spre deosebire de el, fostul primar al Constanței Radu Mazăre condamnat la 9 ani de închisoare în acelaşi caz, nu a fost încă dat în urmărire internaţională, deşi poliţia ştie că el a fugit în Madagascar de mai bine de un an.

Chiar dacă acum are statut de fugar şi are întreaga poliţie pe urmele sale, Dragoş Săvulescu are suficiente resurse financiare. De curând primăria capitalei i-a plătit o primă transă din cele 50 de milioane de euro pe care municipalitatea a fost de acord să i le achite în contul parcului Verdi din sectorul 2, un parc pe care l-a câştigat în instanţă mama acestuia.

Dacă va fi prins, Dragoş Săvulescu va trebui să plătească şi 30 de mii de lei cheltuieli judiciare.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
61904557
Tren deraiat în Bistriţa-Năsăud. Traficul feroviar a fost blocat complet

Incident grav pe calea ferată duminică după-amiază, între localităţile Mărişelu şi Domneşti.

62020652
Răsturnare de situaţie în cazul femeii împuşcate. Poliţistul, şi el la un pas de moarte

Femeia împușcată în cap din greșeală de un polițist, în Mureș, se luptă pentru viața ei. Glonțul are a ricoșat, explică procurorul, a lovit-o aproape de ureche, iar medicii nu pot spune deocamdată dacă își va reveni complet.

62020641
Procurorii cercetează cazul femeii împuşcate de un poliţist. De ce nu au un suspect

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin efectuează cercetarea in rem în acest dosar.

Recomandări
Screenshot 2026 10 26 084647
Guvernul promite pensii indexate și sprijinirea celor vulnerabili, fără taxe noi. Analist: „Nu se pot îndeplini pe termen scurt”

Guvernul Niculescu promite indexarea pensiilor, eliminarea CASS pentru mame și sprijin pentru cei vulnerabili, fără taxe noi. Analiștii economici sunt însă reticenți: „Nu se vor putea îndeplini pe termen scurt”.

Gettyimages nicusor dan
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după victoria surprinzătoare a studenților în Serbia: „România este pregătită”

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o primă reacție, luni, după ce Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea la alegerile parlamentare din Serbia, în fața mișcării conduse de studenți.

Vlcsnap 2026 10 26 07h11m08s010
Orașele în care vin prea mulți turiști: „Evit să mai merg în centru”. În Brașov se oferă deja reduceri localnicilor

Un studiu făcut la Sibiu arată că orașul riscă să ajungă la „turistificare” - fenomenul prin care o destinație satisface mai mult nevoile turiștilor decât ale locuitorilor.