Doi tineri nevăzători din Cluj au ajuns pe vârful Aconcagua, la 6.962 metri | VIDEO

62311998

Doi tineri clujeni nevăzători au reuşit să urce, în premieră pentru România, pe vârful Aconcagua, la 6.962 de metri altitudine, cel mai înalt vârf muntos din America de Sud.

"Răzvan Nedu şi Alex Benchea, cei doi sportivi Climb Again care împreună văd aproximativ 1%, au ajuns pe Vârful Aconcagua, 6.962 metri. Ascensiunea lor este o premieră pentru România. Proiectul 7 summits Climb Again numără acum 3 din cele mai înalte vârfuri ale celor 7 continente ale lumii: Elbrus, Kilimanjaro şi Aconcagua. Răzvan Nedu care vede aproximativ 1% şi Alex Benchea (nevăzător), sportivi Climb Again, membri ai Lotului Naţional de Paraclimbing şi instructori de escaladă pentru copiii cu dizabilităţi ai programelor de terapie Climb Again, au reuşit să escaladeze Vârful Aconcagua, 6. 962 metri, cel mai înalt vârf al continentului american", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de clubul Climb Again, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, ascensiunea unor sportivi nevăzători români pe Aconcagua este o premieră pentru România şi o realizare importantă pentru centrul Climb Again a cărui misiune dedicată este terapia prin escaladă pentru copiii cu dizabilităţi fizice şi mentale, precum şi dezvoltarea încrederii acestora în forţele proprii.

"După reuşitele înregistrate pe munţii Kilimanjaro (2019) şi Elbrus (2021), Alex şi Răzvan au purtat, în premieră pentru România, tricolorul pe acoperişul Americii de Sud, Aconcagua devenind astfel al treilea vârf cucerit din proiectul 7 summits, escaladarea celor mai înalte 7 vârfuri ale celor 7 continente ale lumii. Cei doi sportivi ai Lotului Naţional de Paraclimbing au fost însoţiţi de alpiniştii Teofil Vlad, Anca Mihuţescu, precum şi de ghidul argentinian Pablo Tapia. Ruta expediţiei s-a desfăşurat sub forma unui circuit numit Aconcagua 360. S-a pornit din tabăra de bază Plaza de Argentina (4.200 m), iar coborârea s-a efectuat prin partea opusă a muntelui, prin Plaza de Mullas (4.300 m). Pentru a obţine o aclimatizare corectă, echipa a urcat muntele lent, instalându-şi tabere la înălţimi tot mai mari (4.900 m, 5.400 m şi 5.900 m) şi revenind de două ori la tabăra de bază Plaza de Argentina", se mai arată în comunicat.

Alex Benchea are 23 de ani şi este student la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca. S-a născut fără vedere şi i se spune "alpinistul cu ochii albi".

"Aconcagua a fost în primul rând o muncă şi un succes de echipă. A fost cea mai lungă şi cea mai complexă ascensiune de până acum, iar circuitul 360 a necesitat mai multă logistică şi pregătire. Mi-a plăcut un lucru pe care l-a spus Teo, ghidul şi prietenul nostru în această expediţie, şi anume că, în primul rând, contează prestanţa, adică să facem lucrurile cât mai bine, iar mai apoi vârful. Pentru mine, cele mai dificile momente s-au derulat între tabăra 1 şi tabăra 2 unde m-am luptat cu o insuficienţă respiratorie, cu frigul din ziua vârfului, iar mai apoi, coborârea. Acum, la final, pot spune că nu cred că vârful în sine contează, ci să ai un obiectiv, un ţel care să te ajute să evoluezi în viaţă", a declarat Alex Benchea, potrivit comunicatului.

Răzvan Nedu are 25 ani şi este căpitanul Lotului Naţional de Paraclimbing, vicecampion mondial la paraclimbing şi instructor de escaladă la Centrul Climb Again.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Incendiu la o şcoală din judeţul Arad, izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalaţia unui brad de Crăciun

Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază, la o şcoală primară din oraşul Chişineu Criş din judeţul Arad, în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică aflată într-un brad împodobit de Crăciun, într-una din sălile de clasă.

Deputații vor să modifice Codul Penal astfel încât actul sexual cu un minor mai tânăr de 16 ani să fie considerat viol

Actul sexual cu un minor mai tânăr de 16 ani ar putea fi considerat viol, chiar dacă ambele persoane au fost de acord să întrețină relații intime.

Mașină a Guvernului român, confiscată în R. Moldova. Aututoturismul figura ca fiind furat. Cine se afla la bord

Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României a fost oprit şi verificat în Republica Moldova pentru că circula cu o maşină care figura ca fiind furată, care aparţinea Guvernului, iar autoturismul a fost confiscat de către poliție.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.