Doi copii din Dolj s-au înecat într-un heleșteu după ce au încercat să recupereze o minge

×
Publicitate

Final cumplit pentru doi copii de 9 și 11 ani din Dolj. S-au jucat cu mingea și au scăpat-o într-un heleșteu. Încercarea de a o recupera s-a sfârșit tragic.

Au dispărut amândoi sub apă. Sora unuia dintre ei a fugit după ajutoare. Era însă mult prea târziu.

Alin şi Nicolas erau vecini și prieteni. Obişnuiau să se joace adesea împreună. Au ieşit iniţial în faţa porţii, apoi s-au îndepărtat, spre heleşteu. Cu ei se afla şi sora lui Alin, în vârstă de 6 ani. Sub ochii ei, de altfel, cei doi băieţi au căzut în apa adâncă şi rece, încercând să îşi recupereze mingea. Copila a fugit spre casă.

Ioan Nița, tatal lui Alin: "M-am pomenit cu fata care zice tati, tati hai după Alin că a căzut într-o fântână când am ajuns era într-un heleşteu din ăla mic şi atâta ştiu. Eu l-am scos, l-am luat şi am început să ţip a sunat lumea la salvare”.

Echipajele de salvare chemate la faţa locului i-au resuscitat pe copii zeci de minute. Au apucat să îi ducă și la spital, însă acolo s-au stins, în scurt timp.

Mihaela Sadoveanu-purtător de cuvânt IPJ Dolj: ”La faţa locului s-au deplasat poliţişti care împreună cu părinţii minorilor au identificat şi scos dintr-un heleşteu ce aparţine unui tânăr de 23 ani din Filiaşi, minorii de 9 şi 11 ani din localitate”.

Heleşteul este amplasat în extravilanul comunei Răcari de Sus pe o proprietate privată şi este prevăzut cu indicatoare de avertizare.

Nicolas, băiatul de 11 ani, era singurul sprijin al mamei, după ce tatăl s-a prăpădit. Alin, în schimb, îşi pierduse mama. Dispariţia lor prematură este anchetată acum de poliţişti, care au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62174576
Scene șocante în Constanța. O femeie a murit după ce a sărit de la etajul 6, din foc

Momente dramatice în Constanța, după izbucnirea unui incendiu într-un apartament. Sufocată de fumul gros din locuință, proprietara a luat o decizie disperată. A ieșit pe fereastră, dar nu a rezistat.

62174369
Bărbatul acuzat că și-a omorât fosta iubită susține că se împăcase cu ea chiar în seara crimei

Apar informații revoltătoare în cazul crimei de la Sibiu, unde o femeie de 31 de ani a fost ucisa de fostul iubit, cu 11 ani mai în vârstă.

62174413
Femeie de 50 de ani, lovită pe o trecere de pietoni din Târgoviște

O femeie de 50 de ani, din Târgoviște, a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa pe trecere.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.