Doi arădeni au intrat noaptea în casa unui bărbat, l-au amenințat și l-au jefuit. Au fost prinși după o oră

×
Publicitate

Doi bărbați din județul Arad sunt reținuți pentru tâlhărie calificată. Au intrat noaptea în casa unui sătean despre care aflaseră că are economii, l-au amenințat cu moartea și au fugit cu aproape 11 mii de lei.

Cei doi au fost găsiți de oamenii legii după numai o oră și sunt acum în arestul poliției.

Potrivit anchetatorilor, suspecții au dat atacul într-o gospodărie din satul Milova, la putin timp după miezul nopții. Profitând de întuneric și de faptul că proprietarul adormise, bărbații, unul de 29 de ani, celălalt de 33 de ani, au intrat în casa omului, în căutare de bani. L-au amenințat cu moartea ca să le spună unde-și ține economiile și au găsit banii chiar sub perna victimei.

Au fugit cu aproape 11 mii de lei. Păgubitul a alertat imediat autoritățile care în numai o oră i-au prins pe cei doi. Întreaga sumă a fost recuperată.

În urma anchetei polițiștii au descoperit că planul jafului a fost pus la cale de o femeie, care le-a furnizat celor doi hoți informații importante despre proprietarul casei. Ea este cercetată penal, pentru instigare.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62502080
POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”

România încă se recuperează de ascensiunea și căderea rapidă a lui Călin Georgescu, un candidat care a ajuns la alegători printr-o campanie pe TikTok.

62507308
O cisternă cu GPL a luat foc după ce a fost implicată într-un accident cu o altă cisternă și un autoturism, în Dâmbovița

Două cisterne, între care una încărcată cu GPL, şi un autoturism au fost implicate, luni după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa, anunţă Centrul Infotrafic. După impact, cisterna cu GPL a luat foc.

62507302
Un brașovean de 71 de ani a intrat cu mașina în peretele unui imobil, pe DN1. Soția sa a ajuns la spital. FOTO

Un brașovean în vârstă de 71 de ani a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu peretele unui imobil, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

Vlcsnap 2026 10 21 17h42m59s390
Boom-ul inteligenței artificiale vine cu un cost pentru consumatori. Ce componente au ajuns de trei ori mai scumpe

Gândită să ne facă viața mai ușoară, inteligența artificială ne va aduce însă și un cost suplimentar pentru dispozitivele electronice.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.