Documentul de prelungire a stării de alertă. Când este obligatorie purtarea măștii pe stradă

Magistrații cer apărarea justiției, după declarații controversate ale lui Raed Arafat și Streinu-Cercel
Inquam/ Alexandra Pandrea

Hotărârea prin care se prelungește starea de alertă cu 30 de zile a fost elaborat de CNSU, marți seară. Acesta va intra în vigoare din 15 octombrie, urmând să fie aprobat în ședința de guvern de miercuri.

Documentul detaliază măsurile de prevenire a infecțiilor cu coronavirus. Majoritatea restricțiilor care privesc direct populația sunt corelate cu indicele de îmbolnăviri raportat la mia de locuitori. Hotărârea CNSU arată clar când devine obligatorie masca de protecție în spațiile exterioare, în ce condiții se închid restaurantele și teatrele, când se impune carantinarea cetățenilor intrați în România, dar și interzicerea procesiunilor religioase, a nunților și botezurilor.


Documentul de prelungire a stării de alertă. Masca, obligatorie și afară la incidență de minim 3 la mie

Art. 8. Se consideră necesară instituirea obligației de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
(...)
Art 10. Se consideră necesară instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise”.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Campania electorală, spectacolele

Art 11. Se consideră necesară instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru candidații și echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020.

Art 12. Se consideră necesară menținerea interdicțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit punctelor 13-29.

Citește și
Ludovic Orban: Dacă se suspendă cursurile, părinţii vor primi 75% din salariu să stea acasă cu copilul
Orban, despre eliminarea unor restricții. Ce evenimente ar putea fi permise curând
"Îmi e frică. Gata! Acum mi-au demonstrat ce putere au”. Gigi Becali, prima reacție după anularea alegerilor prezidențiale

Art. 13. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
Art. 14. Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Art. 15. În condițiile pct. 13, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
Art. 16. Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Art. 17. În condițiile pct. 16 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
Art.18. În condițiile pct. 16 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori”.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Slujbele permise, procesiunile, interzise

Art. 19. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
Art. 20. În condițiile pct. 19, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate.
Art. 21. Se propune interzicerea participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase prevăzute la pct. 19 a persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.”
Art. 22 Se menține interzicerea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Nunțile și botezurile, interzise


Art 23. Se propune interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.).
Art. 24. Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 25 de persoane în interior și de maximum 50 de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.
Art. 25. Se permite organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog.
(...)

Art. 27. Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitingului;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
Art. 28. Se permite organizarea și desfășurarea evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale cu obligația organizatorilor de a asigura respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toți participanții la evenimente/întruniri;
b) efectuarea triajului observațional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă;
d) afișarea regulilor de acces și de protecție individuală în locuri vizibile în spațiile în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;
e) limitarea numărului participanților la maximum 20, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor desfășurate în spațiu închis și a duratei acestora la maximum două ore;
f) limitarea numărului participanților la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acțiunilor desfășurate în aer liber;
g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acțiunilor desfășurate pe stradă;
h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acțiunilor din ușă în ușă;
i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acțiunii;
j) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Art. 29. Se propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Interdicțiile de intrare în țară

Art. 30. Se propune menținerea interzicerii intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele excepții:
a) membri de familie ai cetățenilor români;
b) membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului U.E.;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al organizațiilor internaționale, precum și membrii familiilor acestora care îi însoțesc în misiuni permanente pe teritoriul România, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid, precum și persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
i) străinii și apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii și apatrizii, muncitorii înalt calificați, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;
k) străinii și apatrizii, lucrătorii transfrontalieri, lucrătorii sezonieri din agricultură, personalul navigant, maritim și fluvial;
l) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a producțiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic și artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relații contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
Art. 31. În absența unor reglementări contrare la nivel național, măsura stabilită la pct. 30 nu se mai aplică cetățenilor străini și apatrizilor originari din sau rezidenți în state terțe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricțiilor temporare asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană.
Art. 32. Se poate institui carantina zonală în condițiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Suspendarea zborurilor

Art. 33. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre și dinspre țările care nu fac obiectul excepției de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se face prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
34. Sunt exceptate de la prevederile pct. 33 următoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă și/sau corespondență;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;
f) aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială (ferry);
h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;
j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale - C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație.

Art. 35 Se propune interzicerea efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Punctele de frontieră închise

Art. 36. Consideră necesară menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
36.1 la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare.
36.2 la frontiera româno-bulgară:
a) Lipnița, județul Constanța;
b) Dobromir, județul Constanța;
c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
36.3 la frontiera româno-ucraineană: Isaccea, județul Tulcea (cu excepția traficului de marfă).
36.4 la frontiera româno-moldoveană:
a) Rădăuți-Prut, județul Botoșani;
b) Oancea, județul Galați.
36.5 la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
b) Naidăș, județul Caraș-Severin;
c) Vălcani, județul Timiș;
d) Stamora-Moravița, județul Timiș - feroviar (cu excepția traficului de marfă);
e) Lunga, județul Timiș;
f) Foeni, județul Timiș.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Restaurantele se închid progresiv

Art. 37. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Cafenelele și restaurantele

Art 38. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Art. 39. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 37 și 38 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
Art. 40. Operatorii economici prevăzuți la pct. 37 și 38 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.
41. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Art 42. Se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în baruri, cluburi și discoteci.

Art 43. În centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Sălile de jocuri

Art 49. Se menține suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri.
Art. 50. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
(...)

Art. 55. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Art. 56. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății.

Art 57. Se menține obligația ca activitatea în creșe, grădinițe și after-school-uri, să se desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății. 58. Se menține permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a activităților didactice și alte activități specifice precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.

Documentul de prelungire a stării de alertă. Când se închid școlile

Art 59. Se propune ca la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se asigură, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază.

Hotarârea de prelungire a stării de alertă se poate consulta inregral, mai jos

Articol recomandat de sport.ro
„Eu niciodată n-am făcut asta” Simona Halep s-a destăinuit în premieră despre chestiunea momentului
„Eu niciodată n-am făcut asta” Simona Halep s-a destăinuit în premieră despre chestiunea momentului
Citește și...
Fără nunți, botezuri şi mese festive în toată țara. Prelungirea stării de urgență, adoptată astăzi de Guvern
Fără nunți, botezuri şi mese festive în toată țara. Prelungirea stării de urgență, adoptată astăzi de Guvern

Fără nunți, botezuri şi mese festive în toată țara - este decizia luată, marți seară, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a limita creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus, până când situația se va îmbunătăți.

Orban, despre eliminarea unor restricții. Ce evenimente ar putea fi permise curând
Orban, despre eliminarea unor restricții. Ce evenimente ar putea fi permise curând

Ludovic Orban a anunţat că Guvernul va prelungi starea de alertă şi va lua noi măsuri de relaxare, cum ar fi permiterea manifestaţiilor în anumite condiţiii.

Guvernul permite reluarea activității restaurantelor și a sălilor de spectacol de la 1 septembrie
Guvernul permite reluarea activității restaurantelor și a sălilor de spectacol de la 1 septembrie

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat, luni, modificarea hotărârii de Guvern privind starea de alertă, astfel încât să fie permisă reluarea activității privind spectacolele de teatru, cinematografe, precum și a restaurantelor în spații închise.

Recomandări
INTERVIU. Fostul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman: ”Guvernul României trebuie să invoce articolul patru din NATO”
INTERVIU. Fostul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman: ”Guvernul României trebuie să invoce articolul patru din NATO”

Fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, spune că ceea ce s-a întâmplat recent în țara noastră reprezintă ”cel mai mare atac hibrid cibernetic pornit de Rusia” împotriva oricărei țări.

DOCUMENT. Alegeri parlamentare 2024. Rezultatele finale anunțate oficial de Biroul Electoral Central
DOCUMENT. Alegeri parlamentare 2024. Rezultatele finale anunțate oficial de Biroul Electoral Central

Alegeri parlamentare 2024, rezultate finale. Biroul Electoral Central a prezentat, sâmbătă, rezultatul final al votării pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din data de 1 decembrie 2024.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, că a avut ”o discuție aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul ultimelor decizii ale Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale din România..