Directorul executiv al DSVSA Tulcea a fost arestat preventiv pentru că ar fi luat mită de zeci de mii de euro

62490897
Shutterstock

Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită.  

Potrivit procurorilor anticorupţie, el ar fi cerut 50.000 de euro reprezentantului unei societăţi comerciale, la sfârşitul anului trecut, sumă din care ar fi primit mai mult de jumătate.

Procurorii Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 16 aprilie 2025, a inculpatului Mitică Tuchilă, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Tulcea, pentru luare de mită.Potrivit anchetatorilor, la data de 16 aprilie 2025, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar la aceeaşi dată, instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea pentru o durată de 30 de zile a inculpatului Tuchilă Mitică.

În cursul lunii decembrie 2024, inculpatul Mitică Tuchilă, în calitatea menţionată, ar fi pretins reprezentantului unei societăţi comerciale suma de 50.000 euro, iar în aceeaşi cursul aceleiaşi luni, inculpatul ar fi primit de la acesta, prin intermediar, suma de 25.000 euro, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

La data de 15 aprilie 2025, din suma pretinsă iniţial, inculpatul Tuchilă Mitică a mai primit 11.000 euro, în legătură cu aspectele menţionate anterior, ocazie cu care procurorii au procedat la constarea infracţiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu Codul de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62525488
Două femei din Buzău au racolat bărbați prin metoda „romance” și le-au cerut 20.000 de lire sterline
Două femei din judeţul Buzău sunt cercetate pentru înşelăciune, după ce ar fi racolat prin metoda "romance" mai mulţi bărbaţi.
62536105
Un om de afaceri austriac, reținut în Arad după ce a fost prins cu viteză prea mare, permis suspendat și consum de droguri
Un om de afaceri austriac a fost reținut după ce polițiștii l-au tras pe dreapta, în Arad, pentru că circula cu viteză prea mare.
62535765
Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosarul său: „Nu am fost colaborator al Securităţii”
Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosar său şi a primit fotocopii ale declaraţiei date în faţa Securităţii. CNSAS a confirmat oficial că este vorba despre o declarație, nu despre „colaborare” sau „poliție politică”.