Directoarea unei grădinițe din Târgu-Jiu a cerut părinților să semneze declarații pe proprie răspundere în caz de cutremur

62326160

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a cerut demisia directoarei Grădiniței cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși”, Camelia Bălănescu, după ce aceasta a cerut părinților să semneze o declarație pe proprie răspundere în caz de cutremur.

Edilul susține că acest fapt este inacceptabil deoarece, spune acesta, trei dintre clădirile în care funcționează creșa și grădinițele administrate de directoare sunt noi.

„3 dintre clădirile în care funcționează creșa și grădinițele administrate de directorul Camelia Bălănescu sunt noi, aici primăria investind sume considerabile. Este vorba despre cea mai moderna creșă din zona Olteniei (zona Debarcader), grădinița cu program normal din zona Lotrului și grădinița din zona Brândușei, iar clădirea din strada 11 Iunie a beneficiat, de asemenea, de investiții importante”, a scris primarul pe Facebook.

În plus, edilul susține că directoarea nu a respectat recomandările Inspectoratului Școlar de a organiza un program special pentru copii și „a ales să inducă panică în rândul părinților”.

„Aceștia au avut dreptate să se revolte, având în vedere reacția iresponsabilă a conducătorului instituției de învățământ care, în mod evident, nu face față funcției pe care o deține. Iar reacția Inspectoratului Școlar a fost foarte blândă având în vedere gravitatea celor întâmplate. Un manager bine pregătit își arată valoarea în situații de criză și nu clachează în fața problemelor, oricât ar fi de dificile”, a mai scris primarul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62304113
Doi români care au comis crime în Irlanda au fost condamnați în România. Unde au fost găsiți
Doi bărbaţi din judeţul Neamţ, condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor în Irlanda, au fost prinşi de poliţişti, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
62203257
Un comisar șef de la Direcția Generală Anticorupție a fost reținut de DNA. Ce acuzații i se aduc
Un comisar șef din Direcția Generală Anticorupție a fost reținut de procurorii DNA, tocmai pentru o presupusă faptă de corupție. Ofițerul este acuzat de trafic de influență.
62326131
Cutremur cu magnitudinea de 4, în Gorj
Un nou cutremur s-a produs, miercuri dimineața, în Gorj. Seismul a avut o magnitudine de 4,1, anunțată inițial, revizuită apoi la 4.