Dezastru provocat de un acoperiș luat de vânt, în Vaslui. A lovit o benzinărie și un autobuz. Două persoane au fost rănite

×
Publicitate

Acoperişul unui restaurant din Vaslui a fost luat de vânt în timpul unei furtuni, fiind purtat peste o sută de metri. A lovit o benzinărie, dărâmând un dieseltank şi fisurând un rezervor încărcat cu trei tone de GPL.

De asemenea, o maşină a fost distrusă. O altă bucată de acoperiş a lovit un autobuz, iar două persoane aflate în vehicul au fost rănite.

”Pompierii militari din judeţul Vaslui au fost solicitaţi să intervină în şase localităţi, în general, pentru degajarea acoperişurilor luate de vânt, precum şi a arborilor prăbuşiţi pe şosea ori locuinţe”, anunţă ISU Vaslui, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, în municipiul Vaslui, pompierii au intervenit pentru degajarea acoperişului unui restaurant care a fost purtat de vânt peste 100 metri.

”O parte din acoperiş a căzut peste o benzinărie, dărâmând un dieseltank şi fisurând un rezervor încărcat cu trei tone de GPL. De asemena, acoperişul căzut în perimetrul benzinăriei a avariat un autoturism şi un stand selfwash”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit pompierilor, cealaltă parte a acoperişului a căzut peste un autobuz în care se aflau patru persoane.

”Persoanele aflate în interiorul mijlocului de transport în comun au fost evaluate, însă doar două dintre acestea au avut nevoie de prim ajutor. Ulterior, conducătorul autovehiculului şi un pasager au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a mai transmis ISU Vaslui.

De asemenea, în municipiul Vaslui, pompierii au intervenit pentru degajarea altor două acoperişuri, dar şi pentru degajarea unor arbori care au blocat traficul pe mai multe străzi.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină şi în localităţile Mărăşeni, Ivăneşti, Huşi, Buhăieşti şi Vineţeşti, pentru degajare unor arbori căzuţi pe carosabil.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62369670
A fost potop în mai multe zone din țară. Vântul a depășit 100 de km/h, a luat pe sus acoperișuri și a doborât copaci

După ce sudul țării s-a sufocat marți, furtuniile au făcut ravagii, în alte zone ale României. Vântul a depășit în unele zone 100 de kilometri pe oră, a luat pe sus acoperișuri și a doborât copaci.

62369665
Piscinele, soluția pentru cei care nu pot ajunge la mare în timpul săptămânii. Cât costă accesul pentru adulți și copii

Departe de mare, sau munte, mulți au căutat răcoarea în mijlocul orașelor. Piscinele din Capitală au fost pline. În timpul săptămânii, tarifele sunt mai mici față de weekend.

62369656
Bărbat împușcat de polițiști, în Calafat. Era agresiv și i-ar fi atacat pe oamenii legii

Focuri de armă, marți seară, la Calafat! Poliţiştii au împușcat un bărbat recalcitrant, care i-ar fi atacat. Întâi au tras un foc de avertisment și, pentru că bărbatul era în continuare agresiv, au tras alte două focuri de armă la picioare

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.