Descoperirea macabră făcută de pompierii timișoreni în timpul stingerii unui incendiu

×
Publicitate

Pompierii timişoreni au descoperit, luni seara, doi bărbaţi decedaţi, în timpul unei intervenţii de stingere a unui incendiu în anexa unei locuinţe din Timişoara.

Unul dintre ei era în stare avansată de putrefacţie, iar altul, în zona incendiată, care prezenta arsuri.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea identităţii celor doi bărbaţi decedaţi descoperiţi de pompieri luni seara, în timpul lichidării unui incendiu la anexa unui imobil din Timişoara.

"În urma incendiului ce a avut loc la anexa unei locuinţe de pe strada Shakespeare din Timişoara, a fost găsit trupul carbonizat ce pare a fi al unui bărbat de 62 de ani, iar în locuinţă au fost găsite oseminte ce par a fi umane, care ar aparţine unui bărbat de 83 de ani. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate identitatea persoanelor şi cauza care a determinat producerea incendiului", a anunţat Poliţia Timiş.

Potrivit ISU Timiş, după efectuarea recunoaşterii s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la anexa imobilului pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp, iar pompierii au acţionat de urgenţă pentru a localiza incendiul. Din cauza spaţiului mic de acces spre focar, aceştia au ocolit casa, încercând să pătrundă printr-un imobil învecinat. Pe timpul intervenţiei au fost identificaţi cei doi bărbaţi decedaţi.

La locul intervenţiei s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere, o autospecială de serviciu, un echipaj SMURD şi 12 pompieri. În aceste momente se intervine pentru înlăturarea efectelor negative provocate de incendiu.

Cauza probabilă a incendiului se va stabili după finalizarea intervenţiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62008185
Președintele CCR explică decizia privind desemnarea premierului Ludovic Orban

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat luni că decizia CCR nu indică preşedintelui Klaus Iohannis pe cine să desemneze în funcţia de premier.

62111920
Incendiu de proporții în Focșani. Populația a fost avertizată prin Ro-Alert

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o fabrică de confecţii din Focşani.

62111890
Al doilea cel mai în vârstă bărbat din lume este bucureștean și are 111 ani. Care este secretul lui

Al doilea cel mai în vârstă bărbat din lume, înregistrat oficial în Cartea Recordurilor, locuiește în București și are 111 ani.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.