Descoperirea făcută de specialiști în România. Ar putea provoca alergii greu de identificat

×
Publicitate

Specialiștii din vestul țării atrag atenția că au descoperit în aer cantități mari de spori de mucegai.  

Măsurătorile, posibile cu ajutorul unor dispozitive performante, au arătat inclusiv valori de aproape 50 de ori mai mari decât cele tolerate de corpul uman. Îngrijorător este că aceste microparticule ar putea provoca alergii greu de identificat. Societatea Română de Alergologie atrage atenția că unul din patru români este alergic.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul a patru noi stații de monitorizare a calității aerului. Acestea au fost cumpărate de o echipă de cercetători din Timișoara și sunt amplasate în oraș și vecinătate.

Carmen Panaitescu, președinte Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică: „Urmărind de-a lungul fiecărei zile, în timp real, încărcarea cu diverse tipuri de polenuri, am descoperit că există în aer un număr foarte mare de spori de fungi, fungi despre care nu știam că există până acum într-o cantitate așa mare în aer. Sunt aceste diverse tipuri de spori de mucegaiuri”.

Valori îngrijorătoare de microparticule de mucegai au fost detectate încă de când stațiile au fost puse în funcțiune, în toamnă. De pildă, cea din sudul orașului a depistat la un moment dat o cantitate și de opt ori mai mare de spori Alternaria, care provin de obicei din descompunerea materiei organice, iar în cazul Cladosporium, unul dintre cele mai comune tipuri de mucegai, în unele zile s-au înregistrat și peste 130.000 de bioparticule pe metru cub, în condițiile în care limita tolerabilă este de doar 3.000.

Bianca Matiș, medic primar alergolog: „Sensibilizările la mucegai par să fie cu o incidență din ce în ce mai crescută și pun probleme serioase prin gravitatea simptomatologiei, rinoree, curge nasul aproape în continuu, și simptomele astmatice, copiii dezvoltă frecvent exacerbări sau chiar dezvoltă astmul”.

Pacientă: „Eu personal nu am alergie la mucegaiuri, dar mucegaiurile sunt o problemă, pentru că ele se găsesc atât în interior, cât și în exterior, pe toată perioada anului”.

Acești spori pot proveni din clădiri dezafectate, zone umede, dar și din descompunerea vegetației ori a cadavrelor de animale, și sunt purtați de curenții de aer. Deocamdată nu sunt date despre prezența acestor microparticule și în alte orașe, deoarece doar în Timișoara sunt dispozitive capabile să le detecteze.

Florin Imbrea, decan Facultatea de Agricultură Timișoara: „Ceea ce noi ne-am propus este realizarea unui sistem integrat, să scalăm aceste stații la o suprafață cât mai mare, să găsim o sursă de finanțare astfel încât să implementăm la nivel național”.

Cercetătorii care au amplasat stațiile de monitorizare a calității aerului susțin că acestea sunt cele mai performante de la noi. Dispozitivele au costat 700.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62394262
Salvamontiştii, acţiune de recuperare a trupului unei persoane căzute de la peste 400 metri. Victima este un cetățean străin

Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă sâmbătă o acţiune a salvamontiştilor din Zărneşti de recuperare a trupului unei persoane decedate, cazută de la peste 400m în zona Padina Închisă.

 

62443327
România, țara tuturor posibilităților. Motivul pentru care unii fermieri nu își pot uda culturile, deși au apa lângă ei

Deși au apa lângă ei, fermierii din zona nisipoasă a Olteniei nu își pot uda culturile. Sistemul de irigații a fost furat bucată cu bucată în ultimii ani, așa că nu mai există instalațiile care să transporte apa din canal în brazdele secate.  

62443324
Marian Cristian Minae, suspect în cazul uciderii sibianului Adrian Kreiner, va fi extrădat. Unde se ascundea individul

După cinci luni de la uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu, autoritățile au reușit să obțină predarea unui alt suspect, care se ascundea în Irlanda de Nord.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.