Declaraţie de Unire cu Moldova, semnată de participanţii la un congres al cadrelor didactice

61936364
iStock

Participanţii la Congresul Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, desfăşurat la Alba Iulia, au adoptat o Declaraţie simbolică de Unire a României cu Republica Moldova.

Ei au lansat un apel în vederea permiterii studierii limbii române de către copiii români din Serbia şi Ucraina.

Câteva sute de educatoare, învăţători şi profesori din România, Moldova, Ucraina şi Serbia, participanţi în perioada 6-9 august la un congres găzduit, în Anul Centenarului Marii Uniri, de către Alba Iulia, au semnat, pe două panouri de mari dimensiuni, o Declaraţie de Unire cu Basarabia.

Totodată, potrivit preşedintelui Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo), Viorel Dolha, participanţii au lansat şi un apel către oficialii din România, Serbia şi Ucraina în care se solicit ca limba română să poată să fie studiată de către copiii de etnie română din aceste două ultime state.

Conform sursei citate, la Congresul Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, al 41-lea congres al AGIRo, au fost prezente câteva sute de persoane din România, Moldova, regiunile Cernăuţi şi Odessa, din Ucraina, şi dintre Timoc şi Morava, din Serbia.

Printre cei care li s-au adresat miercuri participanţilor s-au aflat şi Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Irineu, şi inspectorul şcolar general din Alba, Marcela Dărămuş.

Au fost susţinute de către formatori mai multe cursuri şi au avut loc o serie de ateliere, iar diverse edituri au prezentat cele mai recente noutăţi în domeniul predării.

AGIRo este o asociaţie nonguvernamentală, continuatoare, potrivit celor menţionate pe site-ul său, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România cu statut autentificat în 1927 şi a cărei activitate a fost abuziv întreruptă în 1945, reactivată prin hotărârea celui de al 28-lea Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi a Învăţătorilor Români de peste Hotare de la Arad, în octombrie 2006.

Potrivit aceleaşi surse, AGIRo funcţionează ca o federaţie, având în jumătate dintre judeţe asociaţii judeţene ale învăţătorilor care sunt membre AGIRo, iar în cealaltă jumătate a judeţelor sucursale judeţene ale AGIRo. "Mai avem sucursale în alte 7 state în care există comunităţi româneşti", se precizează pe site-ul asociaţiei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61976518
Avocatul Poporului cere lămuriri despre modul cum a fost tratat la Poliţie copilul şoferului cu plăcuţe anti-PSD

Avocatul Poporului solicită lămuriri Brigăzii Rutiere de Poliţie în legătură cu situaţia în care s-a aflat copilul minor al şoferului audiat de autorităţi în cazul plăcuţelor de înmatriculare anti-PSD.

61978363
Un vasluian a fost arestat, după ce și-a atacat soția. Femeia refuzase să întrețină relații intime cu el

Un bărbat de 49 de ani din judeţul Vaslui a fost arestat pentru tentativa de viol şi violenţă în familie, după ce şi-a atacat propria soţie.

61978362
Sătenii care, în frunte cu primarul, îşi apără porcii de sacrificare. "Am fata la facultate, ce-i mai dau"

E scandal în judeţul Brăila din cauza pestei porcine africane. Primarul unei comune, susţinut de oameni, nu le permite de trei zile autorităţilor sanitar-veterinare să omoare porcii din localitate.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.