Daniel Morar a fost numit de catre Traian Basescu in functia de judecator la Curtea Constitutionala

×
Publicitate

Daniel Morar a fost numit, luni, de catre presedintele Traian Basescu in functia de judecator la Curtea Constitutionala, pentru un mandat de 9 ani.

"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a semnat luni, 25 martie a.c., Decretul de numire a domnului Daniel-Marius Morar in functia de judecator la Curtea Constitutionala pentru un mandat de 9 ani, incepand cu data de 9 iunie 2013", informeaza Administratia prezidentiala.

Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind incetarea in 8 iunie a mandatului Aspaziei Cojocaru, numita in CC la propunerea Camera Deputatilor.

Biroul Permanent a luat in discutie si celelalte cazuri de incetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, si Acsinte Gaspar, numit la propunerea Presedintiei.

In scrisoarea presedintelui Curtii se arata ca, potrivit legii 47/1992, cu trei luni inainte de expirarea mandatului fiecarui judecator, presedintele Curtii sesizeaza pe presedintele Camerei Parlamentului care a numit judecatorul sau, dupa caz, pe presedintele Romaniei, solicitandu-i sa numeasca un altul in locul lui, iar numirea trebuie efectuata cu cel putin o luna inainte de incetarea mandatului judecatorului predecesor.

Din partea Senatului si Camerei Deputatilor au fost propusi de catre majoritatea parlamentara Mona Pivniceru si Valer Dorneanu.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61293245
Alexandru Nedelescu, patronul Speed Taxi, a murit la varsta de 37 de ani

Tanarul afacerist Alexandru Nedelescu, patronul unei firme importante de taxi din Capitala, a murit sambata, in urma unor grave probleme de sanatate.

61293241
Politistul care si-a impuscat iubita primise un ultimatum de la mama lui. Tanara e in stare grava

Alexandra Parsa, tanara de 23 de ani impuscata in cap de iubitul ei politist, care apoi si-a luat viata cu aceeasi arma, este in continuare in stare foarte grava la spitalul Floreasca din Capitala.

60575003
Curtea Suprema da sentinta finala in cazul Catalin Voicu. 5 ani de inchisoare pentru fostul deputat

Instanta suprema judeca luni, 25 martie, ultimul termen in dosarul de coruptie al fostului senator Catalin Voicu. Judecatorii vor asculta ultimele pledoarii si vor pronunta apoi sentinta finala.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.