Cum rezistă noaptea, pe ger, curierii și oamenii străzii. „Dacă ai echipament bun, nu e o problemă”

×
Publicitate

Prima noapte a acestei săptămâni a fost cea mai friguroasă de când a venit iarna. În Bucureşti, termometrele au indicat -9 grade Celsius, iar la munte -12.

Cel mai greu le este oamenilor fără adăpost. Aceştia au fost preluaţi în număr mare de echipele direcţiilor sociale, dar şi de voluntari. Gerul este înfruntat şi de sute de curieri, care livrează diverse comenzi.

Pe un frig de crăpau pietrele, oamenii sărmani au fost strânşi de pe străzi. Pericolul este uriaş pentru ei. Mulţi sunt şi foarte bolnavi. Într-un singur adăpost al primăriei au ajuns, într-o noapte, peste 130 de persoane.

Dan Niţuica, coordonator centru de adăpost: „Marea majoritate au fost aduşi de echipele de urgenţă, ale noastre, care sunt la nivelul Bucureştiului, monitorizează, şi i-au adus aici, o parte din ei refuză să vină, dar primesc paturi, obiecte de vestimentaţie, geacă, mănuşi, bocanci, şi o supă caldă, şi un ceai cald. Când ajung la noi sunt igienizaţi, schimbate hainele, pregătiţi pentru cazare şi, indiferent de ora la care ajung, şi dimineaţa la 3-4, primesc o supă caldă şi un ceai."

Şi noaptea care s-a încheiat a fost una geroasa. Printre cei care au de îndurat frigurl sunt şi sute de curieri.

Pe Cristi l-am găsit străbătând Bucureştiul pe bicicletă, ca să livreze mâncare. Era îmbrăcat cu haine speciale, în straturi, ca să nu îngheţe. I se vedeau doar ochii.

Cristi, curier: „Dacă ai echipament bun, nu e o problemă. Mănuşi de iarnă încălzite electric. Trebuie să ai extremităţile încălzite. Au baterie externă, au tot, sunt încălzite. Eu am o bicicletă electrică, indiferent de distanţă, e cel mai ok aşa."

Alţii cauta alternative.

Curier: „Sunt comenzi de 4-5 km, la care folosesc RATB. Când este vreme rea se oferă un bonus de 2 lei pe comandă."

„Am o geacă, trei tricouri şi o bluză, pe dedesubt. Am două perechi de blugi şi pantaloni de iarnă", spune altcineva

De altfel, rafturile cu haine speciale pentru zilele ca acestea nu sunt vizitate doar de sportivi sau de cei care lucrează în frig.

Ana Maria Neacşu, vânzător: „Cel mai bine se dau polarele, femei şi bărbați, păstrează temperatura până la -15 gr, underwear, se poate lua pe dedesubt, avem gecile atât din puf, cât şi vatelină, rezistente la temperaturi scăzute. Sunt la mare căutare căciulile, copii şi adulţi, şi gulerele sunt căutate, gulere, căciuli, glugi ataşabile, pentru copii şi adulţi, gama variată de mănuşi impermeabile şi simple de oraş.”

De miercuri, vremea devine ceva mai blândă.

Mihai Timu, meteorolog de serviciu, ANM: „Asistăm la o încălzire uşoară şi treptată, maximele între 4 şi 12 grade, la nivelul ţării, iar pentru perioada de Crăciun şi Ajun, estimăm maxime la peste 10 grade în mare parte din țară.''

Sunt aşteptate ninsori la peste 1.800 de metri altitudine.  

Reporteri: Georgiana Pocol, Alex Stan, Bianca Ghiță

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62311853
Cei care nu cotizează la Sănătate vor avea dreptul la consultații la medicul de familie și investigații suportate de stat
De la 1 ianuarie, toate persoanele care nu cotizează la fondul de Sănătate vor beneficia de mai multe consultaţii gratuite la medicul de familie, ceea ce va încărca suplimentar agenda de programări.
62304733
Un fost şef ISU s-a împuşcat din greșeală în piept. Bărbatul a fost dus de urgenţă la spital
Viorel Demean, fost șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, s-a împușcat accidental în piept.  
62291864
Relu Vizitiu, fostul adjunct IPJ Constanța, condamnat pentru că ar fi dezvăluit unei suspecte datele victimei
Relu Vizitiu, fost adjunct al IPJ Constanța, a primit un an și cinci luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei. Timp de doi ani, termenul de supraveghere, orice faptă penală îl poate băga după gratii pe fostul polițist.