Cozi interminabile spre munte, pe DN1. Un șofer a parcurs 3 km în trei ore

×
Publicitate

Cei care au ales muntele au avut parte de marea aşteptare. Turiştii au stat la coadă peste tot: pe şosele, la telecabină, la piscine şi chiar la grătar.

Nu este exclus ca duminică, pe DN 1, să se fi bătut orice record: 3.000 de metri parcurşi în trei ore, cu maşină.

Pe Drumul Naţional 1, martor mut al aglomeraţiei teribile din fiecare weekend, s-a circulat atât de prost încât şoferii au făcut peste patru ore între Ploieşti - Buşteni, adică o distanţă de 73 de kilometri.

Șofer: "Am făcut 3 km în 3 ore. Nu e normal."

A fost doar începutul unei zile ratate. Ajunşi în staţiuni, cei mai mulţi nu au găsit un loc de parcare. Deznădăjduiţi şi-au lăsat maşinile pe unde au putut şi s-au odihnit. Unde altundeva dacă nu la o altă coadă: cea de la telecabina.

Turist: "Stau de două ore, dacă vrea aer curat, ce să fac".

După atâta aşteptare foamea i-a învins. Dacă la Buşteni ne-am lămurit cum au stat lucrurile ne mutăm pe Bran-Moeciu unde găsim elementul comun: aglomeraţia. Pentru o vizită la Castelul Bran trebuie să stai bine cu nervii.

Administratorii confirmă că au fost peste 10.000 de vizitatori în ultimele două zile.

În încercarea de a găsi un loc mai aerisit mergem la piscină. Aici surpriză.

Turiști: "Aici e mai fain că la mare, e mai răcoare, e aer curat, pădure şi piscină, e frumoasă şi caldă"

Reporter: "Dar e cam aglomerat"

Turiști: "Nu-i nimic, că avem loc şi e mai fain aşa".

Când, în sfârşit şi-au tras sufletul turiştii au zâmbit mulţumiţi. Au în față încă două zile libere numai bune de stat la coadă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61903536
Ravagiile făcute de vremea rea în vestul ţării. Avioanele şi trenurile, oprite
A fost cod portocaliu de vreme rea în 9 județe din vestul țării iar furtunile puternice le-au adus numai necazuri oamenilor din zonă.
61903532
Motociclist atacat in trafic, în zona Bascov. Ce le-a făcut agresorilor
Trei cetăţeni de etnie romă au avut o surpriză neplăcută după ce au încercat să atace un motociclist.
61903517
Zeci de tei seculari, sculptați cu drujba pentru a pune borduri, în Corabia
Imagini scandaloase în Corabia, judeţul Olt. Zeci de tei seculari au fost sculptaţi cu drujbă că să facă loc în trunchiul lor unor borduri.