Cozi interminabile la granița dintre România și Republica Moldova din cauza penelor de curent

×
Publicitate

Cozi kilometrice sunt la aproape toate punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova, dar și cu Bulgaria. Penele de curent blochează sistemele vameșilor ucraineni, iar efectul se observă chiar și la granițele României.

Cum tirurile blochează benzi întregi de circulație, șoferii autoturismelor ajung să circule, riscându-și viața, pe contrasens.

Conform monitorizării în timp real a poliției de frontieră, sunt cozi imense la cele mai multe vămi cu Republica Moldova, în primul rând din cauza penelor de curent.

În județul Galați, sute de șoferi de camioane care au tranzitat țara noastră sau au descărcat marfă în porturi și trebuie să se întoarcă în Republica Moldova sau Ucraina, trăiesc un coșmar.

Coada de camioane se întinde pe mai bine de trei kilometri. Oficial sunt 170 de TIR-uri care așteaptă să părăsească România prin vama Galați-Rutier. Cele din față, spun șoferii, așteaptă de mai bine de 3 zile.

Reporter: De cât timp așteptați?

Șofer: Păi... De pe data de 23. Azi suntem pe 25./E a treia zi. N-a fost lumină. Pe 22, când am ajuns, nu era lumină. 22, 23.

Noaptea, când se lasă frigul și vântul bate cu putere, șoferii trec prin experiențe extreme.

Șofer: Am înțeles că nu a avut curent Moldova. Sunt probleme, nu știu dacă trec în noaptea asta.

Insp. Mădălina Carp, Poliția de Frontieră Galați: „Sunt timpi de așteptare crescuți din cauza întreruperilor alimentării cu energie electrică în punctul de trecere a frontierei Reni, din Ucraina”.

Și la granița cu Bulgaria sunt cozi de camioane, întinse pe kilometri întregi. Tirurile blochează traficul spre Vama Negru Vodă, judetul Constanța. Cele mai multe au numere de Ucraina.

Reporter: De cât timp stați?

Șofer: De 11 ore.

Reporter: Și cum v-ați descurcat până acum?

Șofer: Am dormit mai încolo puțin.

Reporter: Vi s-a spus care este cauza?

Șofer: Nu, nu, nu.

Șofer: „Este o bătaie de joc. Am cărat grâu la Varna în port și acum ne întoarcem”.

Soferii autoturismelor sunt obligați să circule pe contrasens chiar dacă își pun viața în pericol. Șoseaua este doar cu două benzi, iar altă soluție nu există, decât, poate, un ocol de zeci de kilometri spre Vama Veche.

Șofer: Ieri am stat nouă ore. Acum avem șase ore jumate.

Reporter: Și cum v-ați descurcat în perioada asta?

Șofer: Păi stăm și așteptăm.

Reporter: Vi s-a spus care este cauza?

Șofer: Nu, nu știm nimic ... este sistemul la bulgari.

Comisia Europeană a recunoscut în această lună că toate canalele de transport cu Ucraina și-au atins capacitatea maximă. România, Bulgaria și Polonia au la dispoziție un miliard de euro pentru a eficientiza transportul de mărfuri.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62305788
DIICOT a destructurat o grupare care ar fi accesat conturile mai multor persoane după ce le-a compromis aplicaţiile mobile

O operațiune în forță a procurorilor DIICOT și serviciului de acțiuni speciale al poliției a pus capăt unei grupări infracționale care ani la rând a golit nestingherită diverse conturi bancare.

62291688
Proiect ANRE privind furnizarea energiei electrice. Pentru clienţii vulnerabili, cere eşalonarea la plată a facturii

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat vineri că supune consultării publice Proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali.

62305784
O fată din Craiova susține că a fost agresată sexual de un controlor în tren: “M-a pupat pe gură, m-a lins pe faţă”

O fată din Craiova susține că a fost agresată de un controlor de tren și că a depus plângere la poliție.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.