Copilul căzut de la etajul 3 al unui bloc din Botoșani, declarat decedat. Părinții săi au decis să îi doneze organele

×
Publicitate

Băiețelul din Botoșani, care a căzut de la etajul 3, nu mai poate fi salvat, spun medicii care i-au pus diagnosticul iremediabil de moarte cerebrală.

Apoi au decis, cu acordul părinților, prelevarea de organe. Inima și ficatul au ajuns la pacienți din Germania, pentru că în țara noastră nu avem copii ce să necesite aceste organe. Iar acum este făcut transplantul de rinichi la Spitalul Parhon din Iași.

Părinții copilului de 2 ani și jumătate și-au dat acordul de prelevare a organelor, iar intervenția chirurgicală a început luni dimineață și a durat mai bine de 6 ore.

Dr. Raluca Neagu, coordonator Centrul de Transplant Iași: „S-au prelevat ficatul, cordul, rinichii și corneea. Au venit cei de la Eurotransplant și au prelevat cordul și ficatul. Au trimis ficatul în Germania”.

Accidentul tragic s-a petrecut în urmă cu 12 zile: lăsat o clipă singur, băiețelul s-a urcat pe o piesă de mobilier, s-a sprijinit pe plasa de insecte și a căzut de la etajul 3 al blocului în care locuia.

A fost internat 9 zile în spitalul de la Botoșani, apoi a fost transferat cu elicopterul la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria" din Iași.

Dr. Alina Belu, manager Spitalul de Copii Sf Maria Iași: „A fost declarat, în cursul zilei de duminică seară în moarte cerebrală, părinții au făcut un gest extraordinar și au fost de acord să doneze organele copilului lor. Datorită acestor părinți, au dat o șansă altor copii”.

La această oră, medicii de la Spitalul Parhon din Iași se ocupă de transplantul renal. Doi copii fac testele de compatibilitate, decisive pentru primirea noului organ.

Dr. Ionuț Nistor, medic nefrolog, Spitalul C.I. Parhon: „Au prioritate, în primul rând, copiii care sunt în programul de dializă la Spitalul Sf Maria. Nedezvoltarea lor și incapacitatea lor de a crește ca orice copil normal din cauza acestei boli, care se numește insuficiență renală cronică și care duce la o încetinire a dezvoltării, pot spune că un copil de 14-16 ani arată ca un copil de 6-7 ani. Din fericire, se poate recupera din această intervenție de transplant”.

Pe lista de așteptare sunt 14 copii din județele Moldovei, care fac dializă de 3 ori pe săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62213475
Tarifele RCA ar putea fi plafonate 6 luni. Prețurile anunțate pentru fiecare tip de vehicul

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înaintat Ministerului Finanţelor o propunere de Hotărâre de Guvern prin care preţul la poliţele RCA să fie limitat la nivelul tarifelor de referinţă pentru o perioadă de 6 luni.

62198184
Federație: Disperați de scumpirea carburanților, transportatorii din țară au ajuns să folosească păcură în loc de motorină

Disperarea unor transportatori rutieri în faţa majorării preţurilor la motorină şi benzină îi determină pe aceştia să folosească păcură în loc de motorină, potrivit unui comunicat remis vineri de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT).

 

62242954
INS: România are un număr mare de oameni inactivi pe piața muncii. Două milioane de români nu au lucrat niciodată

România are un număr mare de oameni inactivi pe piața muncii, potrivit Institutului Național de Statistică. Două milioane de români nu au lucrat niciodată și alți 500 de mii sunt șomeri.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.