Cele 3 agresiuni pentru care a fost arestat poliţistul Eugen Stan. Cât le-a luat colegilor să-l reclame

61933130
Inquam Photos / George Calin

Procurorii dau detalii oribile despre faptele de care este suspectat agentul de la Poliţia Rutieră arestat marţi pentru 30 de zile.

Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, bărbatul ar fi suspectat în trei cazuri de agresiune sexuală asupra unor copii. Două dintre acestea ar fi avut loc pe 5 ianuarie 2018, iar al treilea, în octombrie 2012.

Procurorii afirmă că, „în data de 22.10.2012, în jurul orei 14:00, în incinta unui bloc din sectorul 6 – în lift și pe scările care asigură legătura între etajele 4 şi 5 ale imobilului - inculpatul S.E. a pupat-o pe gură și a luat-o în brațe pe persoana vătămată și, profitând de împrejurarea că aceasta era minoră, în vârstă de 7 ani, fiind astfel în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, a determinat-o să-i atingă organul sexual.”

Celeltate două fapte au avut loc pe 5 ianuarie anul acesta. „În intervalul orar 10:10-10:55, în incinta unui bloc din sectorul 6 – în lift și pe palierul etajului 8 - inculpatul S. E. a pupat-o pe obraji, pe gură și în zona abdominală și i-a pus mâna în zonele intime persoanei vătămate, minoră, în vârstă de 5 ani și l-a pupat pe obraji pe minorul în vârstă de 9 ani.”

Parchetul precizează că abia pe 7 ianuarie, adică două zile mai târziu, în jurul orelor 17.00, „conducerea Brigăzii Rutiere a anunțat Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti cu privire la faptul că un agent de poliție din cadrul brigăzii are semnalmente asemănătoare cu cele ale bărbatului din imaginile puse la dispoziția publicului. Imediat după primirea acestei informații au fost efectuate verificări cu privire la persoana în cauză.”

Inculpatului i-au fost prelevate probe biologice care au corespuns cu cele ridicate cu ocazia cercetării agresiunii sexuale din 2012. Până acum, aceasta făcea obiectul unui dosar penal cu autor necunoscut instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Procurorii precizează că în privinţa acestui dosar s-făcut demersuri privind identificarea autorului iar imaginile cu acesta au fost distribuite atât presei, cât şi poliţiştilor, însă autorul nu a fost prins, ancheta ducând la descoperirea unui alt agresor, denumit de presă ”Spionul pedofil”, care ulterior a fost condamnat.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61933129
Accident grav pe autostrada Arad-Timișoara. Un student sirian a murit, un altul a fost rănit

Una dintre victimele accidentului de circulaţie care a avut loc, luni, pe autostrada Arad-Timișoara a murit în cursul serii, la spital.

61933127
Autoritățile caută o femeie dispărută de patru zile. Fiica acesteia, găsită moartă pe malul Mureșului

Căutările femeii din Luduș care a dispărut de patru zile s-au reluat, marți, pe râul Mureş, atât cu scafadri, cât şi cu bărcile celor de la ISU.

61833910
Şi-a lăsat maşina în câmp, apoi a sunat la 112 să spună că i-a fost furată

Caz uluitor în judeţul Brăila, unde un bărbat şi-a înscenat furtul propriului autoturism.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.