Ce pedeapsă riscă bărbatul din Bascov care și-a ucis cu sânge rece întreaga familie

×
Publicitate

Bărbatul cu probleme psihice care și-a ucis părinții, fratele, sora și nepoata a fost transferat la spitalul penitenciar Mioveni, unde va fi supus unei expertize.

Oricare va fi concluzia specialiștilor, el nu va mai putea trăi liber, spun procurorii. Dacă se stabilește că a avut discernământ în momentul crimelor, va ajunge la închisoare. Dacă nu poate fi făcut raspunzător, va fi internat într-un centru special. Între timp, trupurile victimelor sale au fost ridicate de rude care se pregătesc de înmormântare.

Suspectul crimelor urmează să fie supus unor teste

Procedurile în urma cărora se va stabili dacă bărbatul de 53 ani a avut discernământ când și-au ucis părinții, fratele, sora și pe fiica acesteia de cinci ani, se vor face în spitalul penitenciar din Mioveni, unde individul a fost dus joi. Verdictul îl va da o comisie formată din medici legiști și psihiatri care urmează să stea de vorbă de suspectul și să îl supună unor teste.

Dan Manu, medic legist: „Eu cred că a fost un motiv care i-a declanșat această furie de nemăsurat”.

La audieri, bărbatul le-a spus anchetatorilor că i-a ucis pe cei din familie pentru că aceștia nu îi acordau suficientă atenție și nu îl salutau. După crimă ar fi vrut să se mute într-un alt loc din țară. Avea pregătit un bagaj cu haine și mâncare care să îi ajungă mai multe zile, dar când a ieșit în stradă s-a speriat. Atunci a fugit dezorientat într-o pădure din apropiere unde a încercat să își facă rău.

Laurențiu Palaghiea, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș: „Nu era într-o fugă, pur și simplu n-a reușit să explice prea bine nici de ce se află acolo”.

Individul era extrem de calculat

Anchetatorii care investighează cele cinci omoruri îl descriu pe bărbat drept un individ extrem de calculat. În însemnările găsite în locuința lui, avea trecute detalii la care să fie atent, astfel încât planul său macabru să nu eșueze.

Vecină: „Era sub efectul tratamentului”.

Între timp, la cimitirul din comuna Bascov, unde trăia întreaga familie, au fost aduse trei sicrie în care sunt tatăl, mama și fratele principalului suspect. Nu veghează nimeni la căpătâiul lor, dar localnicii le deplâng moartea.

Vecină: „Era liniște și pace în curtea lor, în familia lor, în casa lor”.

Sora și nepoata de cinci ani, înmormântate în cimitirul „Sfântul Gheorghe” din Pitești

Sora și nepoata de cinci ani vor fi înmormântate în cimitirul „Sfântul Gheorghe” din Pitești. Femeia a fost șefa laboratorului Spitalului Militar din oraș, în vreme ce soțul ei, singurul care a scăpat de furia agresorului, conducea departamentul de resurse umane al aceleiași unități. Sprijinit de câțiva apropiați, bărbatul încearcă să reziste loviturii. Nici măcar psihiatrii care îl cunoșteau pe cumnatul său nu știu cum putea fi evitată tragedia.

Eugen Smeureanu, medic psihiatru: „De prevenit e foarte greu de spus, pentru că marca bolii este imprevizibilitatea. Să prevezi imprevizibilul? Dar face parte din viață, asta-i nenorocirea”.

Bărbatul, care în doar câteva ore a ucis cinci oameni, va fi judecat pentru omor. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62278020
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Modul în care s-a produs tragedia din Cheile Bicazului, unde un turist a fost lovit de un bolovan

Apar detalii despre modul în care s-a produs incidentul dramatic, petrecut în Cheile Bicazului, unde un turist a fost rănit, grav la cap de un bolovan desprins de pe versanți.

62273571
Localnicii unei comune din Buzău, terorizați de o ursoaică. Speriați, aruncă cu petarde pentru a alunga animalul

Oamenii dintr-o localitate din Buzău sunt terorizați de o ursoaică, obișnuită să coboare în sat împreună cu doi pui, chiar și ziua în amiaza mare.

După doi ani de restricții, Marina Militară pregătește de Sfânta Maria un spectacol pentru turiști

200 de mii de turiști își vor petrece următoarele zile la mare în ceea ce se anunță a fi cea mai aglomerată perioadă din acest sezon estival potrivit patronatelor din turism.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.