Ce nu trebuie să facem în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Recomandările Poliției Române

62446189
Shutterstock

Poliția Română le recomandă cetățenilor să manifeste un comportament preventiv și să respecte măsurile dispuse de autorități, pentru o minivacanță de Paște în siguranță

„Având în vedere că mulți dintre români își vor petrece această perioadă în alte localități decât cele de domiciliu, le recomandăm conducătorilor auto să se informeze în avans cu privire la condițiile meteo și starea drumurilor din zonele în care urmează să se deplaseze și să adapteze viteza de rulare la condițiile de drum, neadaptarea vitezei fiind una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere. Totodată, aceștia trebuie să verifice starea tehnică a autoturismelor, iar în trafic să mențină față de autovehiculul din față o distanță care să le permită să frâneze în siguranță în caz de nevoie”, a precizat Poliția într-un comunicat.

Atenție la candele și lumânări

Autoritățile le recomandă cetățenilor să fie atenți la candele și lumânări atât în biserici, cât și acasă, pentru a evita provocarea unor incendii.

„Persoanelor care vor participa la slujbele religioase le recomandăm să acorde o grijă sporită modului în care vor utiliza lumânările și a candelele aprinse atât în lăcașurile de cult, dar și la domiciliu, pentru a evita provocarea unor incendii. Nu folosiți lumânări aprinse în mașină!”, se mai arată în comunicat.

Prudență sporită în stațiunile montane

„Turiștilor care aleg să-și petreacă aceste zile în stațiunile montane, le recomandăm să manifeste prudență sporită, să se echipeze corespunzător și să evite drumețiile pe trasee dificile. Zilnic, jandarmii montani se vor afla permanent pe traseele și în stațiunile turistice, pregătiți să intervină pentru acordarea de sprijin persoanelor aflate în dificultate”, a mai precizat Poliția Română.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62446185
Substanța toxică vândută în piețe drept vopsea de ouă: trece prin coajă și otrăvește albușul. Avertismentul ANPC

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii.

62446173
Cum își vor petrece românii Paștele. Tot mai multe persoane își doresc să călătorească în această perioadă

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75% vor să participe la slujba de Înviere din acest an, conform unui studiu realizat de o companie de cercetare de piaţă full-service.

62379149
Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu

O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, şi soldat cu moartea a doi tineri.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.