Ce conţine declaraţia adoptată de liderii UE la Summitul de la Sibiu. Textul oficial

×
Publicitate

Declaraţie în 10 puncte adoptată la sfârşitul Summitului de joi de la Sibiu conţine angajamentele de viitor pe care şi le vor asuma liderii UE. Textul oficial a fost publicat joi după-amiază, inclusiv în varianta în limba română.

 

Textul declaraţiei adoptată la Sibiu

Declarația de la Sibiu
Noi, liderii Uniunii Europene, ne-am întrunit la Sibiu pentru a discuta și a privi înainte spre viitorul nostru comun.

Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială.

Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități:

Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv.

Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison.
Vom căuta întotdeauna soluții comune, ascultându-ne unii pe ceilalți într-un spirit de înțelegere și respect.

Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate.
Vom obține rezultate acolo unde contează cel mai mult. Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante. Vom continua să acordăm atenție preocupărilor și speranțelor tuturor cetățenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetățenii noștri, și vom acționa ca atare, cu ambiție și hotărâre.
Vom respecta întotdeauna principiul echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale, în economie sau în transformarea digitală. Vom reduce într-o mai mare măsură diferențele dintre noi și îi vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punând oamenii pe primul loc, și nu politica.

Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem. Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-și realiza obiectivele și a-și duce la îndeplinire politicile.

Vom proteja viitorul următoarelor generații de europeni. Vom investi în tineri și vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului XXI.

Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea pașnică și în puterea coercitivă și colaborând cu partenerii noștri internaționali.

Europa va fi un lider mondial responsabil. Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toți. Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri la nivel internațional pentru a menține și a dezvolta ordinea internațională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunități comerciale și pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.

Deciziile pe care le luăm vor urma spiritul și litera acestor zece angajamente. Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar.

 

Un draft al declaraţiei apăruse încă de duminică

 

Deşi informaţiile nu au apărut încă oficial, proiectul de declaraţie obţinut de jurnaliştii de la Politico încă de la sfârşitul săptămânii trecute conţine “10 angajamente” pe care liderii statelor europene şi le vor asuma “în unanimitate”.

Conform draftului, care ar putea suferi modificări, participanţii îşi vor asuma “apărarea unei Europe comune”, “fără diviziuni care să ne afecteze interesele colective”, dar şi “unitatea în faţa dificultăţilor”, “solidaritatea” şi asumarea unei “singure voci”.

Aceste angajamente vor fi însă greu de pus în aplicare, în condiţiile în care evoluţiile recente au demonstrat mai degrabă lipsa de solidaritate – de pildă, în criza imigranţilor, unde chiar şi România s-a opus cotelor obligatorii.

 

Liderii UE ar putea decide la Summitul de la Sibiu "un sistem corect de taxe"

 

Pe agenda summit-ului de la Sibiu ar mai fi reforma politicilor europene de acordare a azilului şi o serie de angajamente generice privind un “sistem corect şi efient de taxe” şi “un sistem de competiţie corectă”.

Informaţiile au fost confirmate joi şi de un important diplomat european, pentru AFP. El a precizat că aceste angajamente ar urma să includă promisiunea de a apăra o Europă unită, "de la Est la Vest, de la Nord la Sud", ai cărei membri vor fi mereu "solidari între ei în caz de nevoie".

 

La Summitul de la Sibiu, Macron va insista pe tema mediului

 

Unii lideri vor pune accent pe anumite teme, cum este cazul preşedintelui francez Emmanuel Macron, care va insista pe subiectul mediului. Franţa, alături de o coaliţie de alte şapte state, va pleda pentru un obiectiv de neutralitate din punct de vedere al emisiilor de carbon în 2050 la nivel european.

"Nu va fi un summit al deciziilor excepţionale", ci va servi ca etapă preliminară pentru pregătirea "noii agende strategice a UE până în 2024", care ar urma să se încheie în următoarele săptămâni, a atras atenţia un înalt responsabil european.

"Însă este destul de dificil să discutăm despre viitoarea agendă strategică fără a aborda chestiunea reînnoirii liderilor instituţiilor" europene, a adăugat el.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Lucescu, „îmbătrânit” în ultima sută de ore: cum arăta duminică, la sosirea în țară
Răzvan Lucescu, „îmbătrânit” în ultima sută de ore: cum arăta duminică, la sosirea în țară
Citește și...
Cum arată Marea Neagră din spațiu. Imagini publicate de Ambasada SUA înainte de revenirea misiunii Artemis II pe Pământ

Ambasada României a publicat imagini cu Marea Neagră surprinse de nava spaţială Orion în timpul misiunii Artemis II – „vastă, de un albastru intens şi de o forţă liniştită”.

Traseist politic din Mehedinți, trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. Afaceri cu telefoane „de fițe”

Procurorii DNA l-au trimis în judecată în stare de libertate pe Cornel-Vasile Folescu, fost deputat de Mehedinți în legislatura 2020-2024, trecut prin PSD, AUR și PNL.

De ce au mers șeful MApN și cel al Armatei Române în Bosnia și Herțegovina. „Sperăm să accelereze integrarea în UE”

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-au întâlnit, vineri, în cadrul unei vizite făcute în Bosnia şi Herţegovina, cu militarii români dislocaţi în Camp Butmir. 

Recomandări
Kelemen Hunor, alături de Viktor Orbán în ultima zi de campanie. Liderul UDMR, numit „șeful ardelenilor” de premierul maghiar

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, l-a numit pe liderul UDMR, Kelemen Hunor, „șeful ardelenilor” la un miting electoral organizat la Debrețin, aproape de granița cu România.

Ce a spus Răzvan Lucescu la înmormântarea tatălui său. Discurs în lacrimi: „Sper din toată inima”

Aşa cum a trăit, Mircea Lucescu a plecat în lumină și ne-a lăsat regretul că nu ne-am dat seama mai repede cât de mare a fost. Ca antrenor, dar mai ales ca om.

De la ”vreau să fiu doctor” la călugăr clopotar. Povestea frumoasă a Părintelui Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă a povestit într-un interviu realizat de jurnalistul Alex Dima cum a ajuns să compună melodii la clopote după ce a visat una dintre ele cu ani înainte, fără să știe că o va putea vreodată cânta.