Cine este tânărul care a murit după ce s-a plimbat pe liniile de metrou. Autorităţile, fără reacţie

×
Publicitate

Încă un incident deosebit de grav la metrou pune sub semnul întrebării siguranţa oamenilor în subteran. Un tânăr de 18 ani a intrat în galerie, a fost lovit de tren şi a murit.

Problema este că nu a fost văzut de nici unul dintre angajaţii care trebuie să supravegheze staţiile. Deşi în staţiile din Capitală se perindă zilnic aproximativ 700.000 de oameni, autorităţile îşi pasează atribuţiile de supraveghere.

Tânărul era din Feteşti şi se mutase în Bucureşti. Mama lui a declarat că nu mai ştia nimic de el de două zile, aşa că a mers la Secţia 9 de poliţie să îl declare dispărut. Poliţiştii au îndrumat-o spre Serviciul de Investigaţii Criminale, în aceeaşi clădire. Atunci s-a aflat şi vestea că s-a produs un incident la staţia de metrou Pantelimon.

Băiatul de 18 ani a intrat în subteran pe la staţia Pantelimon. De pe peron a reuşit să ajungă în tunel. Trupul lui a fost găsit de poliţişti la aproximativ 200 de metri de peron. Întrebarea este însă cum a reuşit să ajungă acolo şi de ce nimeni nu l-a văzut la timp.

Singurul care a văzut ceva în tunel, fără să îşi dea seama prea bine, a fost mecanicul trenului. A anunţat prin staţie că a lovit pe cineva, dar era mult prea târziu.

Constantin Fulger, asistent medical SABIF: „Tânărul a fost găsit decedat de la ora solicitării. Până am ajuns, până au oprit cei de la Metrorex curentul a durat ceva, vreo 30 de minute. Deci pacientul decedase de aproximativ o oră.”

În staţia de metrou Pantelimon există camere de supraveghere, la fel ca în toate celelalte. Însă, dacă cineva le-a monitorizat, nimeni nu a anunţat la timp că un călător a intrat în tunel. Există şi angajaţi ai unei companii private care se ocupă de supravegherea staţiei, dar de exemplu vineri, la locul incidentului nu se afla niciunul pe peron, acolo unde se produc cele mai multe tragedii.

700.000 de oameni se perindă în fiecare zi la metroul bucureştean. Aşadar, putem să spunem că paza staţiilor de metrou este o problemă de interes naţional. Instituţiile statului par să nu creadă acelaşi lucru. Pe de-o parte, Poliţia Transporturilor spune că intervine doar după un incident şi nu raspunde de patrulare, iar Metrorex nici măcar nu ne-a răspuns la întrebări.

Angajaţii Metrorex spun că şi alte tragedii se pot petrece în orice moment.

Ion Rădoi, preşedintele Unitatea - Sindicatul Liber Metrou: „Situată este critică, am spus-o de mult timp. Nu are cine să intervină, s-au făcut licitaţii, firmele ba au venit, ba au plecat. Nu are cine să intervină. Nu este siguranţă la metrou."

În ultimii ani au avut loc mai multe tragedii în subteranul Bucureştiului. Magdalena Şerban, condamnată recent la închisoare pe viaţă, a împins o tânără în fata metroului, apoi a încercat să facă acelaşi lucru şi cu o altă femeie care a reuşit să supravieţuiască.

Numărul oficial al incidentelor înregistrate în ultima vreme a fost, însă, oferit de poliție echipei Știrile ProTV. S-a vorbit mult şi despre amplasarea unor panouri de siguranţă pe peron, aşa cum sunt de exemplu în unele oraşe din Franţa, Japonia, Brazilia sau China. Discuţiile au rămas însă doar discuţii, fiindcă până acum responsabilii nu au luat nici o decizie oficială.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Oraşul care a înflorit cu bani de la UE. A luat 86% din fondurile alocate primăriilor

România are la dispoziţie peste 22 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană până în 2020, însă autorităţile nu se grăbesc să aducă banii în ţară. Situaţia e cel puţin îngrijorătoare în condiţiile în care fondurile europene reprezintă cheia dezvoltării.

”Grădinarii" care aprovizionau Capitala cu droguri. Cum au ajuns de la castraveţi la canabis

De la castraveţi şi roşii, la culturi de canabis, aşa spun anchetatorii că ar fi evoluat mai mulţi indivizi din Dâmboviţa, bănuiţi că ar fi alimentat Bucureştiul cu două tone din acest drog în ultimii trei ani.

Anchetă la un sediu de poliție, după ce peste 20.000 de pachete de țigări au dispărut

Este anchetă la Poliţia din Lugoj după ce la un invetar s-a descoperit că lipsesc peste 20.000 de pachete de ţigări din camera de corpuri delicte.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.