O femeie de 45 de ani din Ploiești a murit la scurt timp după ce a făcut avort la medic

×
Publicitate

O femeie de 45 de ani din Ploiești a murit imediat după o intervenție de întrerupere de sarcină.

Femeia, însărcinată în 12 săptămâni, a solicitat avortul la un cabinet medical. Anchetatorii fac acum cercetări pentru ucidere din culpă.

Intervenția de întrerupere de sarcină a avut loc luni seară într-un cabinet medical privat din Ploiești.

Femeia, mamă a doi copii, nu era căsătorită și procedura părea să decurgă bine.

Însă imediat după intervenție a început să se simtă rău.

Doctorul a încercat să o salveze și a chemat imediat în ajutor o ambulanță, însă toate manevrele de resuscitare au eșuat.

Abia în urma necropsiei medicii legiști vor putea spune exact care au fost cauzele decesului și dacă medicul este sau nu vinovat de moartea femeii.

Investigația a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, care consideră cazul drept unul de moarte suspectă.

Legea din România permite avortul la cerere la maximum 14 săptămâni de sarcină.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62149037
Un bărbat din Bicaz a ars în apartament. De ce nu avea curent şi folosea lumânări

Un bărbat de 34 de ani din Bicaz, județul Neamț și-a găsit sfârșitul luni seară, după ce garsoniera în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.

62149060
Afgani prinși în Vama Borș. Locul complet neobișnuit unde s-au ascuns

Pare fără sfârşit exodul transfugilor veniţi din ţări asiatice care vor să ajungă în vestul Europei. Cel mai recent caz a fost descoperit în Vama Borș, unde patru persoane au încercat să treacă graniţa, ascunşi printre ţevile unei remorci.

62129695
Un şofer din Botoşani a trecut cu mașina intenționat peste un cățel: ”Nu există cuvinte sau explicații”

Un nou caz de cruzime față de animale intră în atenția poliției.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Atacatorul, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.