Cauza incendiului de la un spital privat din Constanța. În interior se afla personalul medical

×
Publicitate

A fost activat planul roșu de intervenție vineri noapte, la un spital privat de lângă Constanța. Fațada unității s-a aprins cel mai probabil de la un scurtcircuit. Zece persoane din interior au reușit să iasă în siguranță.

Incendiul a izbucnit după miezul nopții, iar flăcările au fost zărite de departe. Focul a pârjolit o sută de metri pătrați din fațada unității medicale. Doar personal medical se afla înăuntru. Cele zece persoane au ieșit la timp.

Adrian Mociu, director executiv spital: „Degajarea de fum nu a ajuns în clădire, practic interiorul clădirii nu a fost afectat absolut deloc. Incendiul a fost afară, la reclama luminoasă. Nu a fost nevoie de evacuare coordonată la nivel de spital”.

Mihai Georgescu, colonel ISU Dobrogea: „La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere. Ulterior, au fost redirecționate și alte resurse”.

Totul a pornit, spun pompierii, de la un scurtcircuit la instalația luminoasă. Spitalul privat are trei etaje și este cel mai mare de acest fel din zona Constanței.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62318644
Cine este femeia ucisă de câini lângă Lacul Morii. Criminaliștii abia au reușit să numere leziunile

Apar detalii despre moartea femeii de 43 de ani din Bucureşti care a fost sfâşiată de o haită de câini în apropierea Lacului Morii din sectorul 6 al Capitalei.

62318681
O traversă a podului peste râul Siret s-a desprins, în zona Lungoci. Circulaţia se desfăşoară pe un fir alternativ

Pe DN 25A Năneşti-Hanu Conachi, în apropierea localităţii Lungoci, judeţul Galaţi, o traversă a podului peste râul Siret s-a desprins, precizează Centrul Infotrafic din IGPR.

62318630
George Banu a murit. Criticul de teatru avea 79 de ani

Criticul de teatru George Banu a murit, la vârsta de 79 de ani, a anunţat, la 21 ianuarie 2023, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac, pe pagina sa de Facebook.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.