Vila arbitrului Adrian Porumboiu, amenințată de un incendiu puternic: "Ne-am speriat"

×
Publicitate

Un incendiu puternic a mistuit, sâmbătă, o vilă, de lângă Vaslui. Scânteile ameninţau şi locuinţele din jur, printre care şi cea a omului de afaceri Adrian Porumboiu.

Proprietarul, un bărbat cu afecţiuni locomotorii, crede că dezastrul a pornit de la un șemineu, însă cauza exactă a incendiului va fi stabilită de pompieri.

În momentul în care flăcările au cuprins gospodăria, proprietarul se afla într-o cabană la câţiva kilometri depărtare de casă. Omul a fost anunţat de un vecin ca locuinţa lui a fost cuprinsă de valvătaie.

Proprietarul casei: "N-aş fi vrut asta, tocmai acum reparam. Tocmai acum am cheltuit ultima sută de lei, dar... . Nu am simţit semn de fum, am primit telefon că îmi arde casa, era prea târziu."

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale şi o autoscară pentru a potoli flăcările şi pentru a salva vitele din gospodăriile învecinate.

Vecină: "Doamne dumnezeule, da, aşa este. Da. Suntem aici, sunt pompierii".

Proprietarii locuinţelor din jur au venit într-un suflet când au aflat ce s-a întâmplat.

Vecin: "Din ce am auzit, de la şemineu. Restul, nu ştim."
Reporter: "Aţi încercat să interveniţi?"
Vecin: "Da, am ajutat, la furtune, aici".

Vecină: "Este dezastru. Ne-au anunţat vecinii să venim. Foc, tot acoperişul, nu se vedea nici casa noastră."
Reporter: "V-aţi speriat?"
Vecină: "Groaznic, nici acum nu mi-am revenit".

Frigul şi vântul au îngreunat misiunea salvatorilor, care au rămas în zona până aproape de miezul nopţii pentru a se asigura că situaţia e sub control. Cauza exactă a incendiului va fi stabilită după anchetă pompierilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62023990
Protest amplu în Piața Victoriei: 10.000 de persoane au scandat împotriva Guvernului. FOTO
Peste 10.000 de persoane au protestat, duminică seara, în Piaţa Victoriei, împotriva ordonanţei de urgenţă care modifică legile justiţiei.
62023853
Protest anunțat pentru duminică în București și în alte orașe: „Abrogați și apoi plecați”
Un protest intitulat „Abrogați și apoi plecați” este anunțat să aibă loc duminică, în București, Iași și Cluj.
62023832
Un recidivist a fost prins după ce a violat 2 tinere în decurs de câteva ore, în București
Un bărbat de 61 de ani, recidivist, având mai multe violuri şi tâlhării la activ, a violat vineri seara o femeie, iar la câteva ore a fost prins de poliţiştii din Sectorul 1 în flagrant în timp ce obliga o tânără să întreţină raporturi sexuale.