Bătrân spulberat de un microbuz cu pasageri. Pe unde circula victima

×
Publicitate

Sfârşit brusc pentru un bărbat de 63 de ani din Bistriţa Năsăud. A fost spulberat de un microbuz cu pasageri în timp ce mergea pe marginea drumului. Poliţiştii au o anchetă şi încearcă să afle cine se face vinovat de accident.

Bărbatul de 63 de ani mergea pe marginea drumului, la intrarea în comună Coşbuc, în momentul în care a fost lovit violent de un microbuz cu remorcă care transporta mai multe persoane.

Şoferul, în vârstă de 45 de ani, spune că victima i-a sărit în faţă şi nu a mai putut s-o evite.

Localnic: "Am auzit ceva bubuitura mare aici şi când am ieşit afară era venit şoferul la omul acela. Nu am ştiut dacă l-a călcat sau nu. "

Imediat la faţa locului au venit salvatorii.

Marius Rus, purtător de cuvânt ISU BN: "Paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare însă din păcate după aproximativ 40 de minute medicul care încadrează echipajul de terapie intensieva mobile smurd a fost nevoit să îi declare decesul."

Diana Pintea, purtător de cuvânt IPJ BN: "Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs accidentul rutier."

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi nu băuse alcool înainte să se urce la volan.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62023682
Incendiu de proporţii în sectorul 1 al Capitalei. Pompierii au trimis 16 autospeciale
Un incendiu violent a avut loc vineri seară în sectorul 1 al capitalei, O clădire de birouri a fost mistuita de flăcări, iar din cauza vântului puternic exista riscul ca acestea să se extindă şi la casele din jur.
62023684
Execuţie în stil mafiot. Cine este bărbatul găsit împușcat în mașină, în Vrancea
Execuţie în stil mafiot vineri într-o localitate de lângă Focşani. Un bărbat de 61 de ani, patron al unei case de schimb valutar, a fost găsit pe marginea unui drum judeţean, împuşcat în propria maşină.
62023672
Drumuri blocate din cauza vântului şi viscolului. Copaci şi stâlpi au căzut pe şosele
30 de judeţe din întreaga ţară, dar şi capitală, sunt sub cod galben de vânt şi viscol. Mai mulţi copaci au căzut, bucăţi întregi de acoperiş au fost luate pe sus, iar din cauza zăpezilor circulaţia a fost îngreunată.