Băsescu, despre acuzațiile privind Securitatea: ”2 note care nu au produs efect negativ”

61855898

Fostul preşedinte Traian Băsescu respinge categoric acuzaţiile CNSAS privind colaborarea sa cu Securitatea, sub numele de cod Petrov.

El susţine că CNSAS a recurs la formularea unor acuzaţii care nu au nimic comun cu realitatea vremii, utilizând două note care nu au produs nici un efect negativ.

”Resping categoric acuzaţiile CNSAS!. Ce-i drept , în disputa cu CNSAS am pierdut în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti. Nu m-am aşteptat chiar dacă jurisprudenţa ICCJ nu îmi îndreptăţea optimismul. Cu un Consiliu format numai din oameni desemnaţi de partide,Consiliul CNSAS a aprobat o Acţiune în Constatare care mă vizează şi care deformează adevărul până la limita minciunii. CNSAS a recurs la formularea unor acuzaţii care nu au nimic comun cu realitatea vremii, utilizând două note care nu au produs nici un efect negativ. În susţinerea punctului său de vedere CNSAS utilizează formulări decisive care nu există în cele două note, nu recunoaşte aplicabilitatea legilor şi regulamentelor militare şi de asemenea nu menţionează nimic despre statutul celor doi elevi caporali în raport cu Securitatea. Din păcate, în instanţă, judecătorul a crezut mai mult în actul bine ticluit de CNSAS care deforma realităţile de acum 45 de ani, decât în cele susţinute de mine”, afirmă Băsescu într-o postare pe Facebook, duminică seara.

Fostul preşedinte anunţă că se va apăra de acţiunea CNSAS şi remarcă faptul că acest dosar s-a anunţat în campania pentru Parlamentul European şi s-a finalizat de la primul termen în campania prezidenţială.

”Şi mai este o certitudine: am vrut să nu mă implic în această campanile dar atacurile a tot soiul de interesaţi mă obligă să mă apăr de noua măciucă politică numită CNSAS. PS - în timp ce "patrioţii furioşi" se străduiau să mă acuze acasă, la Strasbourg eu obţineam un vot în Parlamentul European în care pentru prima dată se recunoaşte că prin Pactul Ribendrop - Molotov României i-au fost smulse teritorii care nu i-au mai fost returnate”, conchide Traian Băsescu.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat vineri calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. Decizia poate fi atacată. Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat că va contesta sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, afirmând că ceea ce a făcut el nu poate fi etichetat ca fiind colaborare cu Securitateamai ”Este vorba despre documente din Institutul de Marină, iar instituţia care se ocupa de noi erau Contrainformaţiile militare despre care, recunosc, că la 21 de ani habar nu aveam că sunt parte a Securităţii”, susţine fostul şef al statului.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62079284
IPJ Dâmbovița, precizări despre dispariția fetiței de 11 ani. Când ar fi fost ucisă

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a anunţat, duminică seara, că există un suspect principal, un cetăţean străin, în cazul fetiţei de 11 ani din comuna Gura Şuţii, dispărută vineri şi găsită decedată duminică, pe un câmp la ieşirea din localitate.

62079280
O fată de 14 ani din Dolj a dispărut de acasă. Anunțul făcut de mama sa

O fată în vârstă de 14 ani a dispărut duminică, dintr-o localitate din judeţul Dolj, pentru găsirea ei fiind constituite mai multe echipe de căutare.

62079254
Suspectul în cazul morții fetiței din Dâmbovița a părăsit țara

Final dramatic, într-un caz care ridică multe semne de întrebare, inclusiv despre felul în care l-au gestionat autorităţile.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.