Imagini cu bărbatul din Neamț acuzat de terorism. Interceptările procurorilor

×
Publicitate

Bărbatul din Român acuzat de terorism a fost arestat. ''Era simpatizant al jihadiştilor'' spun procurorii şi ar fi ameninţat că are două grenade. Individul spunea că îi va aruncă în aer pe luptătorii trupelor speciale ca să-i înveţe minte.

Mai mult decât atât, a sunat la 112 şi i-a cerut operatoarei să trimită mascaţii la el ca să-i spulbere. Dialogul halucinant, dar şi discursul, din fața judecătorilor îl vor trimite şi în faţa psihiatrilor pentru o expertiză.

Cristian Bîrzu a ameninţat că va folosi materiale explozive împotriva luptătorilor din trupele speciale ale Ministerului de Interne. Individul, care a mai stat în puşcărie pentru diverse fapte violente, se convertise la islam într-o închisoare din Germania, sub influenţa unor deţinuţi musulmani.

Bărbatul de 42 de ani a mai fost condamnat în trecut pentru fapte de violenţă şi pentru proxenetism. Procurorii DIICOT îl acuză de această dată că prin intermediul unor deţinuţi pe care i-a cunoscut în Germania ar fi trecut la islam şi s-ar fi radicalizat, declarând în repetate rânduri că susţine atacurile teroriste cu bombă şi că nu va ezită să le folosească împotriva trupelor speciale.

Cristian Bîrzu

Se pare că era implicat şi într-o grupare care falsifică acte pentru migranţi musulmani, porniţi spre Vestul Europei. Cert este că procurorii DIICOT au avut suficeinte informaţii şi l-au reţinut la timp.

Poliţiştii de la Brigada de Combaterea Crimei Organizate Iaşi coordonaţi de procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziţii în Roman şi Vaslui ca să-i prindă pe cei care falsifică acte de identitate pentru cetăţenii musulmani. Atunci l-au reţinut şi pe suspectul de terorism. Acuzaţiile sunt extrem de grave.

Purtător de cuvânt IPJ Iaşi: "Ar fi intenţionat să folosească bombe la adresa unor trupe speciale ale MAI care ar fi urmat să-l ridice în cadrul unui mandat de executare a pedepsei privative de libertate pe care bărbatul bănuia că urmă să o primească. De asemenea, patru persoane au fost conduse la cercetări"

Cristian Bîrzu a mai fost condamnat o dată în 2006 pentru alte fapte săvârşite cu violenţă, iar ultima condamnare pentru tentativă de omor o avea din 2015.

Cristian Bîrzu

Chiar dacă acum se află sub control judiciar, bărbatul îşi dorea nespus să ajungă în Germania unde, prin intermediul comunităţii musulmane, să între în legătură cu jihadişti din Siria. Voia să-i ajute să ajungă fraudulos în ţările europene.

În locuinţele suspecţilor, anchetatorii au găsit sume importante de bani, acte false şi obiecte de cult islamic. Vecinii bărbatului sunt uimiţi de acuzaţii:

Vecin: “Eu ştiu că e băiat bun, dar altceva nu ştiu, de terorist sau altceva, nu ştiu"

Vecină: "Dacă a făcut aşa ceva să îşi tragă răspunderea"

Lângă Roman, un alt român convertit la Islam a ridicat o moschee unde sunt bineveniţi toţi musulmanii din zona. Acesta spune că nu l-a cunoscut niciodată personal pe suspectul de terorism cercetat acum. Nu crede în declaraţiile religioase ale acestuia şi este convins că doar conjunctură din penitenciar şi frică de a nu fi abuzat de ceilalţi deţinuţi l-ar fi convins să spună că s-a "convertit" la Islam.

Daniel Cîniparu - imam moscheea Maria: “Părerea mea e că a ajuns mare musulman în puşcărie unde se ferea de vreun viol şi a ales să meargă la gaşcă cu musulmani că să îl protejeze. Este o practică care s-a mai întâlnit la infractorii români care ajung în puşcării în străinătate"

Cristian Bîrzu este cercetat pentru infracţiuni care i-ar putea aduce până la 20 de ani de închisoare.

Cristian Bîrzu

Interceptările procurorilor

 

Bîrzu, spun procurorii, ar fi avut în plan să plece în Siria ca să li se alăture jihadiştilor doar că nu are voie să părăsească ţara pentru că este pus sub control judiciar şi judecat pentru tentativă de omor. Disperat că va fi închis, individul vedea în luptătorii din trupele speciale nişte inamicii.

I-a povestit unui amic că a cumpărat din Iaşi diverse materiale care i-ar fi permis să confecţioneze dispozitive explozive. La un moment dat, chiar a sunat la 112 că să cheme mascaţii la el acasă.

Cristian Bîrzu

INTERCEPTĂRI
OPERATOR 112: 112, ce urgenţă aveţi? Alo, ce urgenţă aveţi?
CRISTIAN BIRZU: N-am nicio urgenţă... Birzu Cristian mă numesc…10-15 mascaţi de la antitero am nevoie să vină peste mine ca să sară fulgii din ei, cu toate trupele lor, trimite-i încoace peste mine să-i arunc două, două grenade să sară în aer...

În faţa magistratilor a jucat cartea nebuniei. Şi-a spus că toate discuţiile pe care le-a avut au fost doar că să vadă dacă este interceptat.

Cristian Bîrzu

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61909323
Dorin Cioabă, sub control judiciar. Susține că s-a sacrificat pentru soție

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a fost plasat sub control judiciar de către procurorii din Mehedinţi în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de cinci milioane de euro.

61907987
Ministerul Educaţiei îi ameninţă cu "organele" pe profesorii care folosesc auxiliare

Mesaj fără precedent al ministerului, care vrea să îi dea pe mâna procurorilor pe toţi profesorii şi învăţătorii care folosesc manuale neaprobate

61909556
Accident mortal pe A1, provocat de un șofer bulgar

Un şofer bulgar, aflat la volanul unei autoutilitare pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, nu a păstrat distanţă regulamentară şi a intrat cu viteză în maşină din faţa lui, care circula regulamentar.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.