Bărbat găsit mort, pe marginea drumului, la ieșire din Timișoara. Cine l-a ucis

62339479

Poliţiştii au fost sesizaţi că la ieşire din Timişoara de află trupul unui bărbat la marginea drumului. În urma investigaţiilor, a reieşit că acesta a fost lovit de o maşină, iar şoferul a fugit de la locul accidentului.

Cadavrul a fost observat în cursul zilei de joi, precizează vineri IPJ Timiş. Șoferul vinoat a fost identificat de poliţişti şi reţinut 24 de ore.

"La data de 18 mai 2023, în jurul orei 11:45 poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 69 - Calea Aradului, în afara părţii carosabile a fost găsit un bărbat în stare de inconştienţă.Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului împreună cu un echipaj medical, fiind constatat decesul bărbatului", a transmis IPJ Timiş, potrivit News.ro.

În urma investigaţiilor, poliţişti au aflat că bărbatul se afla ca pieton pe marginea drumului când a fost lovit de o maşină.

"Având în vedere cele constate, poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări,în urma acestora stabilindu-se că, la data de 17.05.2023 în jurul orelor 22:00-22:30, un bărbat în vârstă de 31 de ani a condus un autovehicul pe DN69,pe banda 1, sensul de mers Arad -Timişoara,iar la un moment dat a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de 56 de ani care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă. După impact, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat în cursul zilei de 18.05.2023", a mai transmis IPJ Timiş.

În urma anchetei, s-a dispus măsura reţinerii preventive a conducătorului auto pentru o perioadă de 24 ore pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Bărbatul sa află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Reacția Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, după ce femeia care a născut acasă a murit. În ce stare se află bebelușul

Managerul Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, Alexandru Filimon, a oferit noi detalii în cazul femeii care a născut acasă şi a murit. Aceasta a fost resuscitată de câteva ori, însă din cauza pierderii de sânge a fost declarat decesul.

Un urs a fost observat în stațiunea Durău. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

ISU Neamţ a anunţat, vineri, că a fost transmis prin RO-ALERT un mesaj prin care este semnalată prezenţa unui urs în staţiunea Durău.

Influenceriță ucisă de un bărbat obsedat de ea, cu care a avut o relație. Ultimele clipe de viață, surprinse de camere. VIDEO

O influenceriță din Brazilia a fost ucisă de un bărbat care dezvoltase o obsesie pentru ea și cu care a avut o scurtă relație. După ce a omorât-o, bărbatul s-a sinucis.

 

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.