Avertismentul specialiștilor români în economie: Posibilă recesiune în primăvara anului 2024

×
Codul embed a fost copiat

Se anunță un sfârșit de an greu din punct de vedere economic, iar specialiștii vorbesc de o posibilă recesiune în primăvara anului viitor.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, economia României a încetinit puternic, cu o creștere timidă de numai un procent în primele nouă luni ale anului. Iar producția industrială, cea mai importantă ramură a economiei, a scăzut comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Economia României a crescut în această toamnă cu doar 1,1 %, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică.

În trimestrul al III-a din acest an, comparativ cu trimestru anterior, Produsul Intern Brut a avansat cu 0,4%. Avansul timid arată că principalele sectoare care ar trebuie să susțină o creștere economică sănătoasă și-au redus motoarele. Industria, de exemplu, a scăzut cu cinci procente în primele nouă luni ale anului, iar economiștii vorbesc de o posibilă recesiune în primăvara anului viitor.

Claudiu Cazacu, expert în economie: "O scădere de 4,2% este semnificativă pentru ceea ce vedem ca direcție în acest sector, aliniat cu ceea ce se întâmplă în Europa. Vedem modelul german... Și în Franța avem indicatori de activitate care sugerează o încetinire. Se simte prin pontențialul mai restrîns de creștere a veniturilor și o eventuală incertitudine pe piața muncii. Se vede în domeniul industrial, dar nu numai... Există o percepție extrem de severă vizavi de sectorul construcțiilor rezidențiale, există construcțiile inginerești și lucrările de infrastructură, acest sector al construcțiilor are dificultăți și vedem în servicii și aceste semnale cu ceea ce se întâmplă în Europa".

Citește și
Bani
Asistații social vor fi luați la întrebări. Liberalii vor să mai reducă din cele peste 800.000 de dosare aflate în plată
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un grad ridicat de instabilitate”. Regiunile vizate de furtuni

Cele mai afectate sectoare sunt cele din industria prelucrătoare, unde fabricile textile, cele de prelucrare a lemnului, a hârtiei sau a echipamentelor electrice au înregistrat cele mai mai scăderi.

Dependente și ele de comenzile de pe piața europeană, firmele producătoare de componente auto din țară și-au redus producția și au renunțat la o parte oameni.

Eugenia Gusilov, expert energie: "Germania, la rândul ei, se confruntă cu o concurență tot mai crescută din partea Chinei, care este lider mondial pe partea de producție de vehicule electrice, pe care noi mizăm în Europa și pe partea de tranziție și care în Europa are o cotă în creștere. Pe măsură ce Germania se confruntă cu această concurență, va fi afectată și România, zona auto, producătoare de echipamente auto".

Pe de altă parte, prețurile prea mari la energie au condus la reducerea voluntară a consumului în rândul populației și al marilor consumatori industriali.

Potrivit datelor INS, producţia, furnizarea de energie electrică şi termică, apă caldă, gaze şi aer condiţionat a scăzut cu 10,9%, în primele 9 luni ale anului, arată datele INS. De exemplu, cel mai mare combinat de îngrășăminte din România a reluat producția după doi ani însă doar la jumătate din capacitate.

Marian Năstase, președintele Asociației Marilor Consumatori din Industria de Energie: "Șocul energetic de anul trecut, când am văzut prețuri de 10 ori mai mari, ne-a afectat foarte tare, pentru că la finalul anului marea industrie e un mare angajator, este un mare producător de valoare adăugată. Vedem prețuri la energie în continuare mari, încă nu s-au calmat prețurile".

În paralel, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează că la finalul acestui an, economia României va crește cu 2% și nu cu 2,8% cât anunțase în vară. Specialiștii spun că industria și agricultura sunt cele mai afectate sectoare.

Articol recomandat de sport.ro
Un europarlamentar intră în acționariatul lui CFR Cluj: ”Nu poți să refuzi o astfel de ofertă!”
Un europarlamentar intră în acționariatul lui CFR Cluj: ”Nu poți să refuzi o astfel de ofertă!”
Citește și...
Statul român versus frații Micula: o bătălie judiciară, cu implicații financiare dureroase pentru România
Statul român versus frații Micula: o bătălie judiciară, cu implicații financiare dureroase pentru România

Anii '90 au fost extrem de grei pentru tranziția României la o economie de piață funcțională și, din păcate, atunci s-au luat foarte multe decizii proaste, care ne vor urmări peste ani.

Asistații social vor fi luați la întrebări. Liberalii vor să mai reducă din cele peste 800.000 de dosare aflate în plată
Asistații social vor fi luați la întrebări. Liberalii vor să mai reducă din cele peste 800.000 de dosare aflate în plată

Liberalii au decis în cadru restrâns măsuri care să mai aducă economie la buget. Cheltuielile sociale trebuie restrânse, iar cele cu investițiile, mărite, pe cât se poate.

Românii se împrumută mai puțin de la bănci, dar se folosesc mai mult de cardurile de credit. La ce trebuie să fie atenți
Românii se împrumută mai puțin de la bănci, dar se folosesc mai mult de cardurile de credit. La ce trebuie să fie atenți

Cu multă incertitudine în economie și dobânzi mari, creditarea continuă totuși să crească. Sunt tot mai mulți cei care au nevoie să se împrumute, iar dacă numărul creditelor pentru locuințe a scăzut, s-a mărit numărul celor de nevoi personale.

Proiect: Educație financiară la toate clasele. Elev: „Dacă primesc niște bani, mă duc la mall și-i cheltui”
Proiect: Educație financiară la toate clasele. Elev: „Dacă primesc niște bani, mă duc la mall și-i cheltui”

Ministerul Educației are în plan să le dea școlilor mână liberă pentru cursuri de educație financiară, la toate clasele de gimnaziu și de liceu. În prezent, noțiunile de economie intră în opționale în clasa a VIII-a și a XI-a.  

„Rămânem cu oameni pe care nu avem unde să-i punem.” România, printre ţările cu cel mai mare declin al producţiei industriale
„Rămânem cu oameni pe care nu avem unde să-i punem.” România, printre ţările cu cel mai mare declin al producţiei industriale

Cu o economie europeană slăbită, și fabricile din țara noastră o duc tot mai greu. Potrivit specialiștilor în resurse umane, unele firme au anunțat concedieri pentru finalul anului, iar angajările sunt blocate pentru moment.

Recomandări
De ce vicepremierul Slovaciei nu a preluat până acum atribuțiile oficiale ale prim-ministrului Fico, împușcat în stradă
De ce vicepremierul Slovaciei nu a preluat până acum atribuțiile oficiale ale prim-ministrului Fico, împușcat în stradă

Bărbatul arestat pentru tentativa de asasinare a premierului slovac a apărut, sâmbătă, pentru prima oară în fața judecătorului.

Cum a fost filmată bona de 69 de ani lovind copilul de un an aflat în grijă. „Treci și bea lăptic! Taci! Taci! Gata!”
Cum a fost filmată bona de 69 de ani lovind copilul de un an aflat în grijă. „Treci și bea lăptic! Taci! Taci! Gata!”

O femeie de 69 de ani, angajată bonă de o familie din București, a fost reținută de poliție și acuzată că a lovit copilașul de 1 an și două luni, pe care trebuia să-l îngrijească. Acum este cercetată sub control judiciar.

Mircea Geoană: sistemul de vot din România, cel mai primitiv din Europa. De ce l-a invocat pe Bill Gates
Mircea Geoană: sistemul de vot din România, cel mai primitiv din Europa. De ce l-a invocat pe Bill Gates

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa, crede Mircea Geoană. Secretarul general adjunct al NATO a vorbit despre „democratizarea votului”.