Video cu accidentul din Ploiești. Momentul în care motociclistul de 32 de ani a intrat într-o mașină
Au apărut imagini cu accidentul grav petrecut vineri seară, pe o șosea din Ploiești. Un motociclist de 32 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat cu viteză pe contrasens.
A încercat să depășească pe linie continuă, dar s-a izbit violent de balizele din plastic care separau cele două sensuri și a fost aruncat într-o mașină care circula regulamentar, condusă de o șoferiță de 42 de ani.
Camera montată pe cască unui alt motociclist aflat în trafic l-a filmat pe tânăr în timp ce rula chiar pe linia dublă continuă. În cale i-au ieșit însă balizele de plastic care separă sensurile de mers. Din acel moment n-a mai avut nicio şansă. A fost aruncat de pe motocicletă direct sub roțile unei mașini care circula regulamentar. Bărbatul a murit pe loc. Femeia care l-a omorât fără vină a suferit un şoc.
Localnicii din zonă spun că balizele au fost montate recent și, cel mai probabil, motociclistul nu știa de existența lor.
Adrian Nicolae, localnic: „Lipsesc cu desăvârșire indicatoarele cu obligatoriu prin dreapta, l-au omorât. Băiatul dacă vedea indicatorul avea șanse să intre pe banda doi. Da, într-adevăr, a accelerat foarte tare, a vrut să se strecoare pe linia continuă.”
Accidentul s-a petrecut aproape de ieșirea din orașul Ploiești, unde limita de viteză este de 50 de km la oră. Anchetatorii vor cere o expertiză tehnică pentru a stabili și cu ce viteză circula motociclistul implicat în accident.
Adrian Diaconescu, trainer conducere defensivă: „Am văzut acea despărțire de sens care ar trebui să fie mai mult temporară, mă gândesc eu. Din ce se vede în imagini, nu există o presemnalizare, fiind și seară, vizibilitate puțină, ar fi trebuit să fie un semn de ocolire spre dreapta și încă un indicator rutier reflectorizant care să arate că acolo începe acea despărțire. Clar asta nu scuză faptul că motociclistul mergea chiar pe mijlocul drumului, pe linie, și voia să depășească într-o zonă unde clar nu ar trebui să facem așa ceva. Se vede clar și diferența mare de viteză dintre cel care filma motocicleta pe prima bandă și mașina și motocicleta care au apărut apoi în cadru.”
Mihaela Adriana Florescu, purtător de cuvânt IPJ Prahova: „Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.