Atentate în Sri Lanka. Ultima poză publicată de o tânără care a murit în atacuri

×
Publicitate

Cei 8 elevi din Iaşi şi profesoara lor de matematică aflaţi în Sri Lanka în momentul cumplitelor atentate de duminică s-au întors marți în siguranţă în România.

Revenirea a fost devansată cu 3 zile, zborul fiind programat iniţial pentru vineri. În Sri Lanka este doliu naţional, pentru cele 321 de victime  ale atacurilor teroriste, care au vizat biserici şi hoteluri de lux, în duminica paştelui catolic.

În timp ce premierul sri-lankez recunoaşte că există încă terorişti liberi, care dispun de explozibili, gruparea ISIS a revendicat atentatele. Nu a furnizat totuşi dovezi ale implicării sale în carnagiu. 

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care unul dintre atacatorii-kamikaze, purtând un ruscac mare în spate, intră în biserica din orașul Negombo. 110 oameni au murit în acea explozie. Printre victime - soția și fetița unui australian stabilit în Sri Lanka.

Martor: "La finalul slujbei, am ieșit și peste cinci minute am auzit explozia. Am fugit în biserică și mi-am văzut fiica și soția pe podea. N-am știut ce să fac, am încercat să o ridic pe fiica mea. Ăsta a fost sfârşitul lor."

Şi un britanic şi-a pierdut familia în explozia care a vizat restaurantul unui hotel din Colombo. Soţia şi cei doi copii au pierit în timp ce aşteptau să li se aducă micul dejun. Printre victime se numără şi o tânără care terminase şcoala de bucătari la Londra şi care, cu puţin înaintea atacului, postase o fotografie în care lua masă alături de familie într-unul din hotelurile atacate.

Un bărbat îşi datorează viaţa unui prieten aflat la distanţă: "Am stat cred de 40 de ori acolo, pentru mic-dejun sau prânz. Aveam locul meu. Nici măcar nu a fost noroc. Îţi zic ce s-a întâmplat. Am primit un mesaj, care m-a făcut să stau pe loc în jur de 30 de secunde."

Şi danezii sunt cutremuraţi de drama trăită de miliardarul Anders Holch Povlsen, care şi-a pierdut 3 dintre cei 4 copii în atentatele din Sri Lanka: "O familie sfâşiată, complet distrusă, trei au murit şi trei au supravieţuit. E cel mai cumplit lucru care se poate întâmpla unei familii. Nu există cuvinte pentru a descrie prin ce trec ei acum."

Majoritatea victimelor sunt însă localnici. În oraşul Negombo şi în capitala Colombo au fost organizate funeralii colective.

În acest timp, populaţia este furioasă, după ce a ieşit la iveală că serviciile de securitate au fost avertizate de Statele Unite şi de India că o grupare islamistă locală plănuia atacuri. Premierul nu a fost informat din cauza unei dispute cu preşedintele, care are în subordine Consiliul de Securitate. Scuzele publice prezentate de guvern nu au cum să consoleze pe cineva.

Sajith Premadasa: "A fost o breşă de securitate. Putem vorbi de neglijenţă şi incompetență."

Will Ripley, corespondent CNN: "Biserica Saint Anthony este şi acum scenă a crimei. Deflagraţia a fost atât de puternică încât a distrus o mare parte a sanctuarului, aşadar clădirea nu mai este sigură. Este păzită de poliţişti, iar în interior alte echipe încă scotocesc printre dărâmături şi scot trupuri. A fost un atac atent coordonat şi în mod deliberat şocant, de o brutalitate voită, care a fost măcar inspirată de ISIS ori altă organizaţie internaţională."

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Anunțul miliardarului care și-a pierdut copiii în Sri Lanka, cu o zi înainte de tragedie

Cel mai bogat om din Danemarca, Anders Holch Povlsen, anunțase cu o zi înainte de tragedia din Duminica Paștelui, din Sri Lanka, că a decis să lase propritățile sale din Scoția celor patru copii.

Statul Islamic a revendicat atacul din Sri Lanka, în care au murit peste 300 de persoane

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat atentatele comise duminică în Sri Lanka, în care au fost ucise cel puţin 321 de persoane şi rănite alte în jur de 500.

O mamă s-a trezit din comă după 27 de ani. Primul lucru pe care l-a zis

Munira Abdulla, o femeie din Emiratele Arabe Unite care era în comă de 27 de ani, s-a trezit după ce i-a auzit vocea fiului în camera de spital. Ea era în stare vegetativă din 1991, după ce a fost lovită de un autobuz școlar.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.