Concediile de odihnă, întrerupte pentru medici și angajați ISU. Măsurile anunțate de Arafat

62216582
Agerpres

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a emis, luni, patru ordine care vizează gestionarea eficientă a pandemiei, între acestea fiind posibilitatea suspendării tuturor concediilor în unităţile unde acest lucru se impune.

De asemenea, s-a decis dislocarea de personal suplimentar către Ambulanţa Bucureşti şi amânarea probelor practice ale rezidenţilor din anul V la specializarea Medicină de urgenţă.

„Astăzi, 11.10.2021, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a întocmit 4 ordine care urmăresc de o manieră prioritară luarea unor măsuri imediate în vederea gestionării eficiente a situaţiei pandemice dificile regăsită în acest moment, la nivel naţional, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice cauzată de tulpina Delta”, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, managerii unităţilor sanitare, în funcţie de nevoile operaţionale, dispun întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum şi încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile.

„Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluţia situaţiei epidemiologice va permite efectuarea acestora”, au mai transmis autorităţile.

De asemenea, s-a decis că medicii rezidenţi de anul V în specialitatea medicină de urgenţă, care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021, vor susţine aceste probe în luna decembrie 2021.

În plus, cursurile pentru atestatul de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi respectiv spitalicească se suspendă, urmând a fi reluate în luna decembrie 2021 iar medicii înscrişi se reîntorc în unităţile de bază.

„Totodată, în vederea luării la cunoştinţă a numărului mare de solicitări de sprijin venite din partea cetăţenilor pentru asigurarea misiunilor specifice şi inclusiv în contextul solicitării de transport a acestora la unităţi sanitare ca urmare a creşterii exponenţiale a numărului de cazuri pozitive infectate cu virusul SARS-CoV-2, echipaje medicale vor fi dislocate, după cum urmează :

1. IGSU asigură dislocarea în municipiul Bucureşti a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora, din cadrul unităţilor subordonate. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale.

2. IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi a 10 ambulanţe B2 în municipiul Bucureşti, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenţii în regim permanent, pe durata a 24h. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale.

3. Pentru creşterea capacităţii de răspuns la nivelul SABIF, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Afacerilor Interne, 6 ambulanţe (5 aflate în dotarea MApN şi 1 în dotarea MAI -Direcţia Medicală a MAI) cu şofer, se vor alătura Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Acestea vor deservi pentru sprijinirea SABIF in activităţile specifice de testare a cetăţenilor”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.

În plus, autorităţile au transmis că, în scopul gestionarii eficiente a solicitărilor survenite în urma evoluţiei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, IGSU va dispune întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare şi încetarea acordării de noi concedii de odihnă, odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională pentru personalul IGSU şi al unităţilor subordonate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2021.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Reportaj RTL: În România urșii sunt vânați pentru distracție. Sumele ajung până la 30.000 de euro

În România urșii sunt vânați pentru distracție de cine plătește bine, până la 30.000 de euro, susțin jurnaliștii germani de la postul RTL.

Școlile rămân deschise. Între timp, universitățile primesc la cursuri numai elevi vaccinați

Chiar dacă rata de infectare e din ce în ce mai mare, ministrul Educaţiei rămâne ferm pe poziţie: şcolile rămân deschise în continuare şi se trece la cursuri online doar în clasele unde există cazuri de boală, sau la cererea directorilor.

Zeci de localnici au schingiuit și omorât un pui de urs. Ultimele clipe de viață au fost filmate

 Autoritățile din Vrancea au declanșat două anchete penale după ce zeci de localnici au schingiuit și omorât un pui de urs.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.