Apropiații și-au luat rămas bun de la Victor Socaciu: ”Am rămas tot mai puțini”

×
Publicitate

„Am rămas tot mai puțini'', spun cu durere prietenii și colegii cântărețului de muzică folk Victor Socaciu.

Artistul a murit la spital la 68 de ani, iar sicriul său a fost depus la Sala Palatului din Capitală pentru ca oamenii care l-au prețuit să-și poată lua rămas bun. Generații întregi au crescut cu melodiile sale care le-au adus alinare și speranță în anii grei ai dictaturii comuniste. Victor Socaciu va fi înmormântat joi la Cornu, unde și-a petrecut cei mai frumoși ani, spune soția lui care îi va respecta ultima dorință.

Acoperit de flori și înconjurat de lumină, așa a fost așezat trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu la Sala Palatului. N-a lipsit nici muzica pe care artistul a oferit-o publicului pe care l-a iubit atât de mult. A fost însă momentul în care, într-o liniște acoperită doar de acorduri de chitară și versurile cu care Victor Socaciu a fermecat generații întregi, familia s-a despărțit de soțul și tatăl care a plecat prea devreme din această lume.

Fiica lui Victor Socaciu: ”În primul rând e tata pentru mine, un tată iubitor. Acum suntem uniți în rugăciune pentru sufletul lui tata, o așteptăm și pe sora noastră Delia să vină. Asta e important, să ne rugăm pentru sufletul lui acum.''

Brândușa Simion, soția cântărețului, sfâșiată de durere, a fost neîncetat alături de Victor în ultimii 10 ani.

Brândușa Simion, soția lui Victor Socaciu: ''Lasă o operă monumentală, multe lucruri pe care le-a făcut pentru țara asta, atât cât a putut. Am 10 ani de amintiri dragi, fiecare clipă mi-e dragă.''

Rând pe rând, colegii cu care Victor Socaciu a împărțit scena încă de la 17 ani, când și-a început cariera, au venit să-i aducă o floare.

Ducu Bertzi: ”Am rămas tot mai puțini, Dumnezeu să îl odihnească. Am o mie de amintiri frumoase și le voi păstra pe toate. Voia să jucăm o partidă de șah la Techirghiol și n-am mai apucat. Urma să ne vedem în decembrie, așa spera și el, și eu. S-a luptat foarte mult, opt luni de zile. Știa de treaba asta, am sperat că va fi bine.''

Soția lui Ducu Bertzi: ”Am fost cum, să spun, din tinerețe, de când l-am cunoscut pe Ducu, i-am cunoscut pe toți, am fost apropiați, ne-am susținut când a fost dificil și anii au trecut și am ajuns aici.''

Dan Puric: ”E o stare sufletească cumplită, nu poți să gândești când ți se rupe sufletul, e o dimensiune a unei prietenii. Când moare un prieten mori și tu.''

Victor Socaciu s-a stins din viață la Spitalul Carol Davila din București, unde fusese internat de mai bine de o lună. Artistul suferea de diabet, insuficiență renală și insuficiență cardiacă. În primăvară făcuse și COVID și, după trei săptămâni de chin, învinsese boala, însă a revenit la spital cu probleme post-Covid la plămâni.

Brândușa Simion, soția lui Victor Socaciu: ”Am ajuns la spital pe 19 noiembrie post-Covid, acumula lichid la plămâni și am fost pentru trei zile să facă un drenaj. Acolo a luat o infecție nosocomială. Cauza morții a fost șocul septic.''

Soția artistului spune că îi va respecta dorința lui Victor Socaciu de a fi înmormântat joi la Cornu, unde a trăit în ultimii 10 ani, și nu la cimitirul Bellu. Miercuri, sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus și în foaierul Camerei Deputaților, căci artistul a fost și parlamentar vreme de patru ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62232775
Anchetă în cazul fetei lovite pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție. Ce spun martorii

Un polițist din Sibiu este anchetat de procurori după ce a lovit mortal, pe o trecere de pietoni, o fată de 21 de ani.

62226054
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru metroul din Cluj-Napoca. Când se va finaliza proiectul

Executivul a aprobat marţi indicatorii tehnico-economici pentru Magistrala I de metrou Cluj, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) fiind de aproape 10,113 miliarde lei, conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

62000908
Finlanda își închide granițele pentru călătorii străini nevaccinaţi împotriva Covid-19

Călătorii străini nevaccinaţi anti-Covid - chiar dacă prezintă un test negativ - nu mai pot intra în Finlanda - începând de marţi -, a anunţat Guvernul, o măsură în lupta împotriva variantei omicron a SARS-CoV-2, relatează AFP, citată de News.ro.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.