ANM a emis un cod portocaliu de vreme rea. Care sunt județele vizate

×
Publicitate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de vreme rea, valabile în mai multe zone din ţară, până miercuri după-amiaza.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, între orele 12:00 - 18:00, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi vestul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 litri/mp şi, izolat, 30 - 40 litri/mp.

Judeţele care se vor afla sub avertizare Cod galben sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.

Totodată, în intervalul 18 august, ora 18:00 - 19 august, ora 13:00, va intra în vigoare un Cod portocaliu de furtuni în judeţe din Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, unde sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 - 70 litri/mp.

În acelaşi timp, va fi valabilă o avertizare Cod galben de vreme instabilă în zone din Maramureş, local în Oltenia, Transilvania şi vestul Moldovei. În aceste regiuni se vor semnala perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 litri/mp şi, izolat, 40 - 50 litri/mp.

Judeţele aflate sub cele două avertizări sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş şi Vâlcea.

ANM precizează că, până joi seara, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62139086
Coronavirus România. Județele care au înregistrat cel mai mic număr de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 18 august. Până în acest moment, pe teritoriul României au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 3.074 de decese.
62141904
Coronavirus România LIVE UPDATE 18 august 2020. Bilanțul orei 13.00: 1.014 de noi cazuri de îmbolnăvire
Coronavirus România, 18 august. Până în acest moment, pe teritoriul României au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 3.074 de decese.
62136175
Un șofer a vrut să scoată pistolul în fața polițistului, la Fetești. Ce a pățit ulterior
Un șofer a încercat să scoată un pistol atunci când a fost oprit de poliție, la control. Incidentul a avut loc la stația de taxare de la Fetești, pe Autostrada Soarelui. Polițiștii l-au prins și au stabilit că era și băut, și fără permis.