ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul de pe DN79, în care o tânără a murit. Copilul ei a fost grav rănit

×
Publicitate

Un bărbat de 48 de ani, care s-a urcat la volan, deși avea permisul anulat, a dat dovadă de inconștiență criminală. Într-o curbă, a intrat cu mașina într-un TIR.

În dreapta se aflau iubita și copilul ei de doi ani, care statea în brațe și nu într-un scaun special, așa cum este obligatoriu. Femeia de 25 de ani a murit pe loc, iar băiețelul și șoferul au fost grav răniți.

Cine este Livia, tânăra care a murit în accident

Livia avea 25 de ani, fusese căsătorită și avea doi copii, de 6 și de 2 ani. De un an de zile era cu cel care a condus-o către moarte. Deși avea permisul anulat după ce a încălcat de multe ori regulile de circulație, bărbatul de 48 de ani s-a urcat la volan. În dreapta a luat-o pe Livia, care era cu cel mic în brațe. Copilul ar fi scăpat poate fără răni dacă era asigurat într-un scaun special pe bancheta din spate.

livia accident

Pe Drumul Național 79, care leaga Oradea de Salonta, la ieșire din localitatea Nojorid, într-o curbă, șoferul a intrat pe contrasens unde mașina s-a izbit frontal de un TIR.

Șoferul TIR-ului: A intrat pe contrasensul meu. Am frânat, am tras de volan dreapta, nu am putut să evit. Am evitat cât am putut.

Echipele de la descarcerare au găsit-o pe femeie fără puls. Pruncul și șoferul au fost transportați la spital cu răni grave.

Dr. Hadrian Borcea, șef UPU Oradea: Copilul a suferit un politraumatism sever, cu multiple leziuni, de la nivelul capului, toracelui, abdomenului. A necesitat asistare respiratorie. Bărbatul care era în același autoturism cu copilul a suferit, de asemenea, politraumatism. Starea este critică.

Tânără de 25 de ani era din localitatea Bocsig, județul Arad. Acolo mergea marți seară. Rudele ei spun că nu-l cunoșteau prea bine pe bărbatul cu care avea o relatie.

Șoferul care a provocat tragedia va fi anchetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală în formă agravată și conducerea unui vehicul, cu permisul anulat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62271916
Peste 500.000 de români sunt în vizorul ANAF pentru venituri nedeclarate. Cel mai bogat are patru milioane de euro nedovediți

Peste o jumătate de milion de români sunt în vizorul inspectorilor fiscali de la ANAF pentru că ar fi obținut venituri pe care nu le-au declarat și pentru care nu au plătit impozite în ultimii ani.

62271910
Noi detalii despre chimiștii columbieni care extrăgeau cocaina din cafea. Unul dintre ei și-a recunoscut faptele

Cei cinci indivizi prinşi de procurorii DIICOT şi de agenţii anti-drog în timp ce extrăgeau cocaină ascunsă în cafea într-o localitate din Bihor au fost arestaţi preventiv, marți seară.  

62134556
Repartizare licee 2022. Când se afișează rezultatele la admitere liceu

Elevii care au susținut în această vară examenul de Evaluare Națională 2022 vor afla, joi 14 iulie, rezultatele repartizării la licee. Ministerul Educației va publica pe edu.ro rezultatele la prima etapă de repartizare computerizată la licee.

 

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.