Anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare după ce doi bebeluși de numai 8 luni au murit

×
Publicitate

Este anchetă internă la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare după ce doi bebeluși de numai 8 luni au murit, la distanță de doar câteva zile.  

Părinții spun că au cerut ajutorul medicilor de gardă, dar au fost tratați cu indiferență. Necropsiile vor scoate acum la iveală ce s-a întâmplat cu cei mici.

Fetița de doar opt luni a fost adusă la spital cu febră mare. Mama ei spune că a așteptat câteva ore cu cea mică la urgențe, iar în momentul în care a fost consultată i s-a spus că are "roșu în gât" și că poate fi tratată acasă. După două zile, starea fetiței s-a înrăutățit, iar părinții au sunat la 112 după ajutor. A fost prea târziu, însă.

Mama fetiței: "Când m-am trezit n-a mai fost copila mea, fătuca mea n-a mai respirat. A fost ultima dată când am văzut-o".

Bunic, bebeluş: "Dacă o ţineau acolo sub supraveghere poate mai avea şanse. Era sub supraveghere şi se putea face ceva".

Iar cazul băiețelului este identic. Cum starea copilului s-a înrăutățit, părinții au sunat după ajutor, iar o ambulanță l-a transportat pe cel mic la spital, dar s-a stins după câteva ore. Conducerea Spitalului Județean din Baia Mare a deschis o anchetă pentru a face lumină în aceste cazuri.

Vasile Pop, director medical, Spitalul Județean Baia Mare: "S-a luat decizia de către conducerea spitalului să începem o anchetă. Zilnic avem aproximativ 100 de prezentanți şi încercăm să internăm toate cazurile care prezintă probleme. Aşteptăm rezultatul necrospiei şi a culturilor bacteriene şi virale".

După înmormântare, părinții se gândesc să depună plângere atât la Colegiul Medicilor, cât și la poliție.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Dispariție misterioasă într-o pădure din Bistrița. Un bărbat nu s-a mai întors acasă după ce a scos câinele la plimbare

Un bărbat de 29 de ani din judeţul Cluj a plecat la plimbare cu câinele într-o pădure și nu s-a mai întors.  

Un sucevean și-a parcat BMW-ul în fața secției de poliție, pe locurile mașinilor de intervenție. Avea și permisul suspendat

Un tânăr din Suceava și-a parcat BMW-ul chiar în fața poliției din oraș, pe locurile destinate autospecialelor de poliție. Ca și cum nu ar fi fost suficient, avea și permisul suspendat.

Un tânăr de 32 de ani a murit după ce și-a provocat răni la gât cu un cutter. A fost deschisă o anchetă

Un bărbat de 32 de ani a murit, miercuri, după ce şi-ar fi provocat răni la gât cu un cutter, într-un apartament din Târgovişte. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.

 

 

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.