Ambulanță și un echipaj SMURD, blocate de o viitură în Argeș. Bolnavul a murit

×
Publicitate

O ambulanţă şi un echipaj SMURD au rămas blocate luni seară de o viitură puternică, într-un cătun din judeţul Argeş.

Solicitate la un caz de infarct, cele două maşini, cu 5 salvatori, au urmat singurul drum care ducea la bolnav, prin albia unui pârâu. Apele învolburate însă le-au barat calea la întoarcere, aşa că salvatorii şi-au petrecut noaptea în sat.

Oamenii din zona se plâng că trăiesc un coşmar de câte ori plouă mai tare şi că autorităţile au uitat de ei.

O rupere de nori a făcut, luni după-amiază, ca drumul care duce în câteva cătune ale comunei Mălureni să fie complet inundat.

Accesul în zonă se face, propriu-zis, prin albia unui pârâu, care de regulă e secat. Acum însă, devenise impracticabil. Echipajul ambulanței a fost găzduit chiar de familia bolnavului pe care, din păcate, nu l-a mai putut salva.

Marți, directorul serviciului Ambulanță s-a dus să-şi recupereze colegii, pentru că nivelul apei a mai scăzut.

Primăria a ajutat cu un buldoescavator, care a mai reparat din drum, însă maşina salvării a rămas tot acolo.

Oamenii sunt supăraţi că nu au un drum de acces.

"Ni s-a dat în 2018 5 miliarde, să ne facă şi nouă cât de cât, unde e mai rău, să ne facă drumul ! Banii s-au dus, pe apa sâmbetei."

Când au dat cu ochii de primar, spiritele s-au încins.

Florian Bucălie primar Mălureni: "Atât au fost bani, deocamdată! Aici ar trebui cel puţin două milioane de euro!"

Primarul spune că autorităţile judeţene şi centrale au tot venit în zonă şi au făcut note de constatare, însă până acum nu au oferit fonduri pentru amenajarea drumului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62043449
Polițiști și jandarmi atacați cu bâte și topoare de indivizi nervoși care făceau grătar la bloc

Imagini incredibile au fost surprinse într-un cartier din Hunedoara. Echipaje de poliţie şi jandarmi au fost atacate cu bâte şi topoare de nişte indivizi, nervoşi că agenţii le-au stricat petrecerea.

62043453
Copii amenințați de îngrijitoare la o creșă din Năvodari. "Te bag cu capul în oliță!"

Secvenţe revoltătoare într-o creşă din Năvodari. Două îngrijitoare au fost înregistrate în timp ce îi jignesc pe copii şi îi bruschează. Părinţii le acuză că i-au obligat pe cei mici să se spele cu apă mizerabilă din closet.

62043441
Anunțul MAI despre locurile disponibile la Academia de Poliție și Școlile de Agenți și Subofițeri

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat marți numărul de locuri aprobate pentru sesiunea de admitere 2019 la Academia de Poliție “A. I. Cuza”.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Nato gettyimages 2206758662
Comandantul NATO e sigur că Putin nu va ataca convențional Europa, Alianța e mult prea puternică. Se mulțumește cu sabotaje

Capabilităţile militare ale NATO sunt în mod clar superioare celor ale Rusiei, a declarat comandantul suprem aliat al Alianţei Nord-Atlantice, generalul american Alexus Grynkewich, pentru revista germană Der Spiegel, relatează vineri dpa.