Ambasadorul Germaniei acuză "înalţi politicieni români" de defăimarea minorităţii germane

61988094
Agerpres

Cord Meier-Klodt, reprezentantul diplomatic al Germaniei la Bucureşti, susţin că ar fi util ca Guvernul să se distanţeze public de afirmaţiile defăimătoare la adresa minorităţii germane.

Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, a afirmat, luni, că ar fi util dacă întreg Guvernul s-ar distanţa public de defăimările la adresa minorităţii germane.

"Recentele afirmaţii defăimăitoare ale unor înalţi politicieni români la adresa minorităţii germane sunt total inacceptabile. Sunt foarte recunoscător că ministrul Afacerilor Externe a respins cu fermitate aceste defăimări (...) multe alte voci din sfera politică, din societatea civilă, dar şi multe voci individuale şi-au exprimat solidaritatea. Este motivul pentru care aş vrea să vă mulţumesc şi aceasta e expresia vie a solidarităţii europene. Nu vreau să vă ascund că ar fi util dacă şi întregul Guvern al României s-ar distanţa public necondiţionat de aceste defăimări, pentru că aceste defăimări au importanţă pentru toţi, nu doar pentru minoritatea germană, ne afectează pe toţi", a declarat ambasadorul Germaniei, la dezbaterea "100 ani - România modernă şi rolul minorităţilor. Minoritatea germană ca stimulent al dialogului comunitar".

El a afirmat că România modernă a parcurs cu succes un secol întreg plin de "provocări uriaşe şi catastrofe îngrozitoare" ca o ţară unită, plurietnică, pluriculturală, plurilingvistică şi plurireligioasă, unită în diversitate, de fapt ca "o mică Europă timpurie". Meier-Klodt a adăugat că acest aspect merită să fie menţionat mai des, mai ales în contextul Centenarului.

Ambasadorul Germaniei a mai spus că minorităţile clădesc punţi între România şi ţările lor de origine.

Prezent la aceeaşi dezbatere, organizată la iniţiativa iniţiativa Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-Germană, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a declarat că trebuie condamnată ferm aruncarea de acuzaţii privind minoritatea germană.

"Alături de cea a românilor, fundamentală, contribuţia minorităţii germane sau a altor etnii s-au adăugat benefic la construcţia statului român modern (...) prin particularităţile acestei relaţii interetnice care este o adevărată bogăţie a ţării noastre, România se prezintă pe plan internaţional ca un exemplu de convieţuire etnică şi spaţiu al dialogului intercomunitar (...) Trebuie condamnate ferm aruncarea de acuzaţii absurde şi vehicularea de aserţiuni mincinoase despre minoritatea germană din România şi trecutul ei. Asistăm de ceva timp la dezvoltarea unui discurs al urii ce are ca ţintă minoritatea germană, instituţiile sale reprezentative şi pe liderii săi. Acest curs periculos şi nedemn trebuie oprit în primul rând prin intervenţia cu celeritate şi fără echivoc a responsabililor guvernamentali şi, acolo unde e cazul, prin asumarea unor decizii politice şi gesturi corespunzătoare", a spus Sergiu Nistor.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe George Ciamba a spus că România este ţara diversităţii, fiind marcată de variante influenţe culturale. El a precizat că alături de populaţia majoritară românească pe teritoriul ţării locuiesc 20 de minorităţi naţionale istorice. Ciamba a declarat că minoritatea germană a fost un catalizator al relaţiilor bilaterale, că a avut şi are un rol important în dezvoltarea societăţii civile. El a menţionat şi că Germania este al treilea investitor străin în economia românească.

"Dezavuăm şi respingem cu fermitate orice fel de luări de poziţie, orice fel de defăimări care aduc atingere imaginii minorităţii germane şi reafirmăm aprecierea pentru loialitatea acestei minorităţi de-a lungul timpului şi pentru modelul de convieţuire interetnică şi interconfesională oferit", a afirmat Ciamba.

La rândul său, filosoful Andrei Pleşu, preşedintele Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-German, a declarat că i s-a părut "brutal" că unii politicieni sunt dispuşi să stigmatizeze un coleg pentru că aparţine minorităţii germane.

"Fără prezenţa germană şi nu numai la vârf, pentru că fără Carol I nu se poate gândi integrarea României în modernitate, dar şi în mediul academic, mediul literar, fără prezenţa germană ritmul nostru de integrare ar fi fost mai lent şi din cauza asta mi s-a părut cu atât mai supărător, mai brutal să aud politicieni de azi care sunt dispuşi să stigmatizeze un coleg politician pentru simplul fapt că aparţine minorităţii germane", a spus Pleşu.

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Jurgen Porr, a declarat că din 2014 a început o campanie de denigrare a FDGR. "Ţinta era Iohannis, noi doar victime colaterale (...) această campanie s-a exacerbat în ultimul timp", a declarat preşedintele FDGR.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Ambulanță cu pacientă la bord, lovită de o șoferiță de 21 de ani, în Oradea

Impact periculos, luni, într-o intersecţie din Oradea. O ambulanţă care transporta o pacientă la spital, a ajuns pe linia de tramvai, după ce a fost lovită de o maşină.

Tânărul surprins de viscol la Bâlea Lac a murit. Iubita lui a scăpat cu viaţă

Tragedie pe munte, în zona Bălea Lac! Un tânăr de 22 ani, voluntar SMURD, a intrat în şoc hipotermic şi a murit după 17 de ore în care medicii s-au străduit să îl readucă la viaţă.

România, lovită de valul de aer arctic. Oamenii fac provizii pentru o iarnă lungă şi grea

Valul de aer arctic a acoperit începând de aseară România şi temperaturile au scăzut brusc aproape peste tot .

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Titlurile de stat ar putea deveni garanție pentru credite bancare. Românii nu ar mai fi nevoiți să le vândă pentru bani

Pentru prima dată, românii care au titluri de stat precum „Fidelis” ar putea obține credite bancare cu ajutorul lor. Titlurile de stat le-ar putea servi drept garanție pentru împrumuturi fie de consum, fie ipotecare.